GTopstats.com - tu unde te pozitionezi ? Despre Romania: 2009 despre romania
 

Archives

Romania in date generale

Tara
Cai de acces
Acte necesare
Momente propice pentru o vizita
Imbracaminte
Organizarea vizitei dumneavoastra
Cazare
Mijloace de transport in Romania
Informatii generale
Cum sa profitati la maximum de vizita dumneavoastra


Tara


Repere geografice

Romania este situata in sud-estul Europei, intre 43-37'07" si 48-15'06" latitudine nordica si 20-15'44" si 29-41'24" longitudine estica, ocupand aproximativ 480 km de la nord la sud si 640 km de la est la vest.

Suprafata tarii este de 237.500 kilometri patrati, iar populatia de peste 23 de milioane, 89% dintre locuitori fiind romani, 7% maghiari, 2% tigani; exista minoritati mai reduse de germani, ucrainieni, sarbi, slovaci, turci, cehi, greci, evrei, armeni, polonezi, albanezi, etc.

Carpatii formeaza un arc muntos in centrul tarii, marginit atat spre interior cat si spre exterior de dealuri si podisuri, iar campiile se intind spre exterior.

Peste un sfert din teritoriul tarii este impadurit, iar fauna de aici este una dintre cele mai bogate din Europa, incluzand lupi, ursi, caprioare, lincsi si capre negre.

Maiestuoasa Dunare formeaza granita sudica a tarii, varsandu-se printr-o delta in Marea Neagra. Delta Dunarii este un adevarat paradis cu nenumarate specii de pasari.

Romania se invecineaza cu: Ungaria, Serbia, Bulgaria, Republica Moldova si Ucraina.

Istoria


Teritoriul Romaniei a fost locuit inca din Paleolitic.

Stramosii romanilor sunt dacii, luptatori de temut, invinsi de romani sub conducerea Imparatului Traian, in urma a doua campanii deosebit de grele, la inceputul secolului al II-lea d.Hr. Desi ocupatia romana a fost relativ de scurta durata (165 de ani), aceasta a lasat o mostenire multiseculara: limba latina, care a supravietuit numeroaselor invazii ale popoarelor migratoare.

De-a lungul timpului s-a dezvoltat identitatea nationala a romanilor, ducand la formarea statelor feudale ale Tarii Romanesti si Moldovei, in secolele al XIII-lea si al XIV-lea. In ambele state au urmat veacuri de lupta impotriva turcilor. In acest timp, Transilvania a fost ocupata succesiv de Imperiul Otoman si cel Austro-Ungar.

In cele din urma, Moldova si Tara Romaneasca s-au unit in 1859, tara a devenit independenta in 1877, iar unirea cu Transilvania a avut loc in 1918.

Regimul comunist instaurat dupa cel de-al II-lea Razboi Mondial a durat 45 de ani si a fost inlaturat prin Revolutia din decembrie 1989.

Clima


Clima Romaniei, caracteristica Europei centrale, este temperat-continentala (veri foarte calde, ierni reci, anotimpuri bine determinate, ninsori abundente, mai ales in regiunile muntoase). Regiunile sudice sunt cele mai calde.

Media anuala a precipitatiilor este de aproximativ 677mm, dar se inregistreaza cantitati mai mari la munte (1000 - 1400 m) si mai mici decat media la malul marii (sub 400m).

Temperaturile medii in diferite zone ale tarii:



Vara Iarna Media anuala
Litoralul Marii Negre 20.0 2.4 11.2
Bucuresti 21.8 0.6 11.2
Cluj-Napoca 18.2 -2.6 7.8
Predeal 14.5 -4.5 5.0
Delta Dunarii 20.8 2.3 11.5
Timisoara 21.2 0 10.6


Principalele orase si populatia lor




Bucuresti: 2,300,000; Brasov: 353,000; Timisoara: 333,000; Iasi: 333,000; Cluj-Napoca: 318,000; Constanta: 316,000; Sibiu: 169,000; Targu Mures: 165,000; Suceava: 106,000.

Limba

Limba oficiala, romana, este de origine latina. Engleza, franceza si germana sunt cunoscute de numerosi locuitori.

Religia


Majoritatea romanilor sunt crestini ortodocsi (87%). Greco-catolicii si romano-catolicii reprezinta de asemenea o proportie importanta din populatie (5%). Exista de asemenea comunitati de reformati (3%), unitarieni (1%), neo-protestanti, armeni, musulmani si evrei. Libertatea religioasa este garantata prin Constitutia Romaniei.

Sistemul Politic si Administratia Publica

In conformitate cu Constitutia adoptata in 1991, Romania este o republica cu Parlament bicameral. Presedintele tarii, senatorii si deputatii sunt alesi odata la patru ani prin vot universal secret.

Numeroase partide participa la viata politica romaneasca; in acest moment exista peste 100 de partide politice, dar numai cele mai importante dintre ele sunt reprezentate in Parlament, unde sunt rezervate locuri si pentru minoritatile nationale.

Drepturile si libertatile democratice ale cetatenilor sunt garantate prin Constitutie.

Drapelul national este rosu, galben si albastru. Sarbatoarea nationala a Romaniei este 1 Decembrie, ziua in care, in 1918, a fost infiintat statul national unitar roman.

Teritoriul Romaniei este impartit in 40 de judete, administrate de prefecti; primarii municipiilor, oraselor si comunelor sunt sub autoritatea administratiei de la nivel judetean. Bucuresti, capitala tarii, are propria sa administratie, similara cu cea a judetelor. 

Cai de acces


Cu avionul



Zboruri regulate si de tip charter ale companiei aeriene romanesti (Tarom) si ale companiilor straine cu filiale la Bucuresti (Delta, Air France, Lufthansa, Alitalia, Swissair, etc.) leaga Bucurestiul de cele mai mari aeroporturi din lume.

Aeroporturile internationale ale Romaniei sunt Bucuresti - Otopeni, Constanta - Mihail Kogalniceanu, Timisoara, Cluj-Napoca.

Aeroportul International Otopeni din Bucuresti este situat la o distanta de 18 km de centrul orasului. Se poate ajunge in centru cu autobuzele aeroportului sau cu taxi. In cel de-al doilea caz este de preferat sa va intelegeti cu soferul asupra pretului, inainte de a incepe calatoria. Interesati-va la agentul dumneavoastra de turism, pentru ca diferite agentii interne ofera deseori posibilitati de transfer de la aeroport la preturi convenabile.

Cu trenul


Trenuri rapide internationale fac legatura intre Bucuresti si principalele capitale din centrul Europei, precum si intre litoralul Marii Negre si orasele mari ale tarii. Romania este membra a Sistemului international de tarife pe calea ferata (RIT) si Inter Rail.

Cu masina




Caile de acces in Romania sunt: Berlin, Varsovia, Budapesta - Petea E81; Viena, Praga, Budapesta - Bors E60 sau Nadlac E64 sau Varsand E671; Trieste, Belgrad - Moravita E70 sau Portile de Fier E70; Atena, Tirana, Sofia - Giurgiu E85; Istambul, Sofia - Vama Veche E87; Moscova, Kiev, Chisinau - Albita E580; Varsovia, Kiev, Cernauti - Siret E85. Toate drumurile sunt marcate in concordanta cu reglementarile internationale. Se conduce pe partea dreapta a drumului, iar depasirea se face prin stanga.

Distantele intre Bucuresti si diferite mari orase sunt: Atena - 1252 km, Berlin - 2154 km, Berna (Zurich) 2125 km, Bruxelles - 2394 km, Bonn - 2100 km, Budapesta - 893 km, Copenhaga - 2587 km, Frankfurt - 2100 km, Haga (Amsterdam) - 2428 km, Helsinki - 2900 km, Istambul - 704 km, Kiev - 1065 km, Chisinau - 445 km, Lisabona - 4120 km, Londra - 2577 km, Madrid - 3530 km, Minsk - 1650 km, Moscova - 1963 km, Oslo - 2820 km, Paris - 2401 km, Praga - 1465 km, Riga - 1955 km, Roma - 2149 km, Sofia - 404 km, Stockholm - 3100 km, Viena - 1100 km, Varsovia - 1797 km.

Daca veniti in Romania cu masina, aduceti-va carnetul de conducere, actele masinii si cartea verde. Clubul Automobilistic Roman - ACR - si compania sa de asigurari, CAROM, va stau la dispozitie pentru probleme tehnice sau de orice alt tip, care ar putea aparea la masina dumneavoastra. In Bucuresti, sunati la ACR la numarul 927.

Cu vaporul

Vapoare de croaziera fac escala in portul Constanta (la Marea Neagra), cel mai mare port al tarii. Ambarcatiuni pentru pasageri circula de asemenea pe Dunare si pe noua cale fluviala transeuropeana Rotterdam - Constanta, care include Canalul Dunare - Marea Neagra. Porturile de pe Dunare sunt Sulina, Tulcea, Braila, Drobeta Turnu Severin si Giurgiu. 

Acte necesare


Vize Turistice
Vizele de sejur sau de tranzit pot fi obtinute de la birourile diplomatice si consulare ale Romaniei in strainatate, de catre toti posesorii de pasapoarte valabile, recunoscute de statul roman. Solicitantii de viza trebuie sa demonstreze ca dispun de mijloacele materiale necesare pentru a se intretine pe perioada sederii in Romania.

Taxele pentru vizele de sejur sau pentru prelungirea vizei trebuie platite in valuta forte. Vizele se mai pot procura la sosire din Aeroportul International Bucuresti si la punctele vamale. Costul vizei pentru un turist individual este de 25 USD, daca este obtinuta in avans, si de 31 USD, incluzand taxa operationala, daca este procurata in momentul sosirii.

Proceduri vamale


Romania aplica regulamentele internationale, din cadrul Conventiei pentru facilitati vamale, in traficul turistic. Bunurile deosebit de valoroase - bijuterii si valuta (peste suma de 1.000 USD de persoana) - trebuie declarate la intrarea in tara. Declaratiile vamale aprobate trebuie pastrate, pentru ca veti avea nevoie de ele la iesirea din tara.

Soferii trebuie sa se afle in posesia actelor masinii, inclusiv cartea verde, si a permisului de conducere.

Pentru caini si pisici sunt necesare certificate de vaccinare impotriva turbarii.

Este interzis sa se importe (cu exceptia cazului in care se beneficiaza de o aprobare speciala) lei (moneda romaneasca), munitie, explozibili, narcotice, materiale pornografice, etc.. Este interzis exportul bunurilor de valoare culturala, istorica sau artistica.

Schimbul valutar

Moneda nationala este leul (plural lei). Exista monede de 500, 1.000 si 5.000 lei si bancnote de 10.000, 50.000, 100.000 si 500.000 lei. Dolarul este valuta cea mai cautata si usor de schimbat in Romania si e de preferat sa aveti o suma in dolari la dumneavoastra, de preferat in bancnote de valoare mai mica.

Evitati sa schimbati bani "la negru", pentru ca un astfel de schimb este ilegal si se pedepseste conform legii.

Valuta poate fi schimbata doar la banci si la birouri de schimb autorizate. Deoarece cursul de schimb poate varia de la un loc la altul, este mai intelept sa va interesati in mai multe locuri. Pastrati chitantele primite la schimbul valutei, deoarece v-ar putea fi cerute cand platiti in lei.

Momente propice pentru o vizita



Romania este cu adevarat o tara unde merita sa veniti in orice anotimp. O tara unde puteti sa va bucurati de soare si sa alungati grijile, sa va imbogatiti cultura si sa va bucurati sufletul, sa practicati diferite sporturi, sa faceti drumetii, plimbari cu barca si multe altele.

Deci cel mai bun moment pentru o vizita depinde de modul in care preferati sa va petreceti timpul. O vacanta la malul Marii Negre este mai placuta in intervalul iunie-septembrie. Pe de alta parte, sporturile de iarna pot fi practicate in Carpati in conditii optime de la Craciun pana in luna martie. Primavara si toamna sunt anotimpurile ideale pentru excursii prin tara, in timp ce Bucurestiul se dezvaluie in toata splendoarea sa de primavara pana toamna, desi nici iarna nu este lipsit de un anumit farmec.

Acesta este anotimpul cel mai potrivit pentru a viziona spectacole de opera, a merge la concerte si a gusta savuroasele preparate culinare romanesti in restaurante primitoare.

Festivaluri



Festivalurile deosebite sunt un motiv foarte bun de a vizita Romania intr-o anumita perioada din an. Iata o lista a catorva dintre cele mai interesante si pitoresti festivaluri romanesti:

Festivalul international de teatru de amatori, "Zilele Concordia", 10-20 ianuarie, Sfantu Gheorghe
Gala Unicef a teatrului liric, 25 ianuarie, Constanta
Festivalul obiceiurilor de iarna seculare, februarie, Sfantu Gheorghe
Festivalul international de teatru contemporan, 5-25 aprilie, Brasov
Festivalul national al obiceiurilor populare de primavara "Tanjaua de pe Mara", aprilie, Hoteni, jud. Maramures
Sarbatoarea narciselor, mai, Vlahita, jud. Harghita
Festivalul international de jazz, mai, Brasov
Festivalul national de muzica usoara de la Mamaia, iulie-august
Festivalul international de muzica pop "Cerbul de aur", septembrie, Brasov.


Targuri si expozitii internationale

Iata principalele targuri si expozitii organizate anual la Bucuresti:


TIBCO - TIBCO - Targul international al bunurilor de larg consum, mai - iunie, Bucuresti
Rommedica - Instrumente si aparatura medicala, mai, Bucuresti
Horexpo - hoteluri, baruri, restaurante, aprilie - mai, Bucuresti
TIB - Targul international Bucuresti 

Imbracaminte

In afara de imbracamintea de sezon, este intotdeauna potrivit sa luati cu dumneavoastra un pulover gros, o pelerina de ploaie si pantofi confortabili. Iarna se recomanda sa va imbracati foarte gros. In orice caz, imbracamintea nu este scumpa in Romania si puteti oricand sa cumparati articolele necesare odata ajunsi aici.


Organizarea vizitei dumneavoastra




Adresati-va birourilor de informatii turistice ale Romaniei in strainatate, pentru a vi se explica de catre agenti de turism specializati variante interesante de petrecere a unei vacante. Exista o gama larga de posibilitati, de la simpla asigurare a transportului, pana la mari tururi ale tarii.

Iata cateva exemple:

Week-end sau sederi scurte


O sedere de scurta durata la Bucuresti, urmata de vizitarea pitorestilor orase Sinaia si Brasov din Muntii Carpati sau a Deltei Dunarii constituie un prim contact excelent cu Romania!
Exemple: Patru zile la Bucuresti si Sinaia; 4 zile la Bucuresti si Brasov; 5 zile la Bucuresti, Sinaia si Brasov, 5 zile in Delta Dunarii.

Vacante la Marea Neagra



Statiunile de pe litoralul Marii Negre va ofera toate facilitatile de care aveti nevoie pentru a petrece o vacanta cu totul deosebita pe plajele insorite - nisipuri fine aurii, piscine, hoteluri confortabile, facilitati pentru practicare sporturilor, restaurante cu specific romanesc.

Fiecare statiune aflata de-a lungul litoralului are o personalitate si un stil propriu. Mamaia, Eforie Nord, Eforie Sud, Neptun, Olimp, Jupiter, Venus, Saturn, Mangalia: dumneavoastra alegeti!

Cure de sanatate

Tratamentul cu Gerovital al D-nei Dr. Ana Aslan este renumit in intreaga lume si deosebit de apreciat. Poate fi urmat la Marea Neagra sau la Bucuresti. Statiunile romanesti sunt renumite inca de pe vremea romanilor. Aveti de ales intre 70 de astfel de centre din intreaga tara, oferind intreaga gama de tratamente la standardele cele mai moderne.

Plimbati-va cu masina prin Romania

Alegeti-va singuri itinerariul, urcati-va chiar de la aeroport in masina inchiriata de dumneavoastra, si porniti intr-o aventura de descoperire a Romaniei, avand rezervarile pentru cazare facute in avans.

Tururi cu autocarul

Folclor, manastiri, Marele Tur, Valea Prahovei, sau chiar porniti pe urmele pasilor lui Dracula.
O saptamana sau doua ... dumneavoastra alegeti.



Cazare

Hoteluri, moteluri, hanuri si campinguri se gasesc pe tot intinsul Romaniei, acoperind intreaga gama de standarde de confort. Exista de asemenea cabane de munte la altitudini mari pentru entuziastii muntelui. Puteti face rezervari prin intermediul agentiei dumneavoastra de turism.

Hotelurile



Hotelurile romanesti sunt clasificate dupa un sistem national cu numar de stele, de la 1 la 5. Preturile sunt foarte convenabile dupa standardele occidentale; o camera dubla intr-un hotel de 4 stele costa de la 10 USD pe noapte in Bucuresti si de la 55 USD pe noapte in restul tarii.

Cazare cu mic dejun inclus




Exista o gama larga de posibilitati de cazare de acest gen. Adresati-va uneia din urmatoarele agentii de turism: ONT Carpati - Bucuresti, Bulevardul Gen. Magheru nr. 7, tel. 6145160, fax. 3122594; Litoral SA, Mamaia, Hotel Bucuresti, tel. 041831152, fax. 041831276; Agentia de turism Danubius - Constanta, Bulevardul Republicii 22/36 tel. 041670129, fax: 041618010; Kron Tour - Brasov, Str. Baritiu 12, tel: 068142773, fax: 068151070; Bran Imex - Bucuresti, tel:68236642, fax: 68152598, tel (Bran): 92236642; Asociatia de turism "Aref Village" jud. Arges - Bucuresti, tel / fax: 6666195.

Campinguri

Campingurile sunt clasificate dupa un sistem de stele, de la 1 la 4, majoritatea fiind de 1 sau 2 stele. Pentru a afla unde sunt acestea amplasate, consultati "Harta rutiera si turistica a Romaniei".



Mijloace de transport in Romania




Transportul urban
In Bucuresti si in marile orase va puteti deplasa cu metroul, autobuzul, tramvaiul sau troleibuzul. Pretul biletului este fix, indiferent de destinatia in cadrul orasului.

Taxi


Taxiurile de stat si particulare sunt dotate cu ceas de taxare. Ca si pentru multe alte lucruri in Romania, preturile pe kilometru sunt mai mult decat rezonabile.

Autobuze



Curse regulate de autobuze fac legatura intre centrele urbane mai importante din intreaga tara. In Bucuresti, principalele autogari se afla la urmatoarele adrese: Soseaua Alexandriei nr. 164, Bulevardul Ion Ionescu de la Brad nr. 1, Piata Garii Filaret nr. 1, Soseaua Chitilei nr. 221, Bulevardul Pacii nr. 141, Bulevardul Garii Obor nr. 3.

Trenuri


Reteaua de cale ferata, cu o lungime totala de 11.000 de km, se intinde pe tot cuprinsul tarii.

Transporturi aeriene interne



Tarom, compania aeriana nationala, asigura zboruri regulate spre orasele mari din provincie. Nu uitati totusi ca Bucurestiul este centrul retelei, si de aceea de multe ori este necesar sa va intoarceti la Bucuresti pentru a merge apoi in alt oras. Agentia Tarom pentru zboruri interne din Bucuresti se afla pe Str. Buzesti 59, Piata Victoriei, tel: 6594185.

Masini de inchiriat


Agentul dumneavoastra de turism va poate procura o masina de inchiriat cu plata pe zi sau in functie de kilometraj. Cereti informatii si despre posibilitatea de a inchiria o masina cu sofer, pentru ca preturile sunt foarte atragatoare.

Firme de inchirieri de masini: ONT Carpati SA Bucuresti, Bulevardul Gen. Magheru nr. 7, tel: 6145160, fax: 3122594; Intercontinental, Bucharest, Bulevardul Balcescu nr. 4, tel: 6140400, fax: 3120486; alte hoteluri care ofera astfel de servicii sunt Bucuresti, Dorobanti din Bucuresti, Aro-Palace din Brasov; hotelurile Continental din Constanta si Timisoara.

Distante intre Bucuresti si orasele mari

Alba Iulia: 344 km, Brasov: 171 km, Cluj - Napoca: 446 km, Constanta: 266 km, Oradea: 595 km, Sibiu: 273 km, Targu Mures: 344 km, Timisoara: 567 km, Tulcea: 263 km.


Iformatii generale:




Ora locala

Vara: 3 ore inainte de GMT (din ultima duminica din martie pana in ultima duminica din septembrie). In celelalte luni ale anului, 2 ore inainte de GMT.

Serviciile de posta si telecomunicatii




Birourile de posta sunt deschise zilnic, inclusiv sambata dimineata, in majoritatea localitatilor si ofera servicii interne si externe.

Numerele de 3 cifre sunt ale serviciilor speciale

971 - apeluri internationale,991 - apeluri interurbane , 930 - 991 - apeluri interurbane , 931 - pentru aflarea numerele de telefon ale persoanelor fizice (A-L), 932 - pentru aflarea numerele de telefon ale persoanelor fizice (M-Z); 955 politia . 953 - taxi. 951 - informatii generale. 961 - salvare / serviciul de urgenta. 981 - pompierii 958 - ora exacta 952 -informatii CFR

La telefoanele conectate la centrale automate, formati 0 urmat de prefixul localitatii pentru apeluri interne sau 00, apoi prefixul tarii si al localitatii pentru apeluri internationale. Pentru apeluri din alte tari spre Romania: pentru Bucuresti formati 0040, apoi 1 si numarul de telefon; pentru alte localitati formati 0040, prefixul si numarul de telefon.

Agentii de turism


Agentiile de turism romanesti ofera o gama larga de tururi ale Bucurestiului si ale tarii: ATLANTIC TOUR, Bucuresti, Bulevardul Unirii nr.27, tel.6153103, fax.6154362; ATLAS TOURS, Mihai Bravu, tel. 3112544, fax.3110438; ARCADIA TOURS SRL, Bulevardul N.Titulescu, Bucuresti, tel. 3126789, fax.3126794; BRAVO GROUPE, str.Mamulari nr.4, BRAVO TOUR, Piata Unirii nr. 1, Bucuresti, tel.6145803, COMPANIA DE TURISM SI COMERT, Str. Dem. I. Dobrescu nr.4-6, Bucuresti, tel. 6133222, fax. 3120126; FANTASTIC TOURS, Bulevardul N.Balcescu nr.18, tel.3125600, fax. 3125663; FINESS TRAVEL AGENCY, str. Grigore Mora nr.38, tel.2122843; HOROSCOP, Bucuresti, str. Brezoianu nr.10, tel.6139353, fax.614622; MAGELLAN TURISM, Bulevardul Magreru nr. 12-14, tel. 2119650, fax.2104903; MAGIC TOURS, str. av. Traian Vasile nr. 28, Bucuresti, tel.6652544, fax. 3128518; MARA TOURS, str. Iuliu Maniu nr.62, Bucuresti, tel.6164597, fax. 3121398; NOUVELLES FRONTIERES - SIMPA TURISM, str. Putu cu plopi, Bucuresti, tel.6147951, fax. 3124657; ONT Carpati - Bucuresti, Bulevardul Gen. Magheru nr.7, tel.3122598, fax.3122594; PARALELA 45, Bulevardul Mihail Kogalniceanu nr.7-9, Bucuresti, tel.6134450, fax.3122774; PETER EXPRESS, Bucuresti, Bulevardul Ana Ipatescu nr.17, tel./fax. 6595761, REAL TRAVEL, str. Stefan cel Mare nr. 10, tel. 2107254, fax. 2506312; VACANTA, Bucuresti, Bulevardul Unirii nr.27, tel.6149594, fax.3120918.

Carti de credit



American Express, Diners Club, JCB International, Euro Master Card si VISA sunt acceptate de majoritatea hotelurilor, firmelor de inchirieri de masini si de unele restaurante. Este totusi de preferat sa verificati acest lucru inainte de a le folosi serviciile.

Curent electric


220 volti si 50 Hz. Prize cu doua gauri.

Asistenta medicala

Se acorda in unitatile medicale de stat si particulare din toata tara (spitale si dispensare), in functie de acordurile medicale ale Romaniei cu alte state.

Bacsisuri


De obicei un mic bacsis este apreciat in schimbul unor servicii de calitate, dar este la latitudinea clientului.

Ziare si reviste straine



Ziarele si revistele straine pot fi gasite de obicei la receptia hotelurilor mari. Deasemenea, buletine de stiri din diferite tari europene sunt prezentate de televiziunea romana.

Sarbatori nationale


1 si 2 ianuarie, lunea Pastilor, 1 mai, 1 decembrie (sarbatoari nationale), 25 si 26 decembrie.

Limite de viteza (km/h)
Categoria vehicolului In localitati In afara localitatilor
sub 1,100 c.cm. 50 70
intre 1,100 si 1,800 c.cm 50 80
peste 1,800 c.cm 50 90
masini de teren pe benzina 50 70
masini de teren pe motorina 50 60
autobuze, motociclete 40 50


Adresele ambasadelor

Austria, Dumbrava Rosie nr.7 , tel.6114354; Belgia, Bulevardul Dacia nr.58, tel.3122968; Canada, str. N.Iorga nr.36, tel.3120365; Danemarca, str. Dr. Burghelea nr.3, tel.3120352; Elvetia, str. Pitar Mos nr.12, tel. 3120298; Federatia Statelor Independente, Sos. Kiseleff nr.6, tel.6170128; Finlanda, str. Atena nr. 2bis, tel.3127504; Franta, str. Biserica Amzei nr.13-15, tel.3120217; Germania, str. Rabat nr.21, tel. 6792580; Grecia, str. Orlando nr.6, tel. 6503988; Israel, str.Dr. Burghelea nr.5, tel. 6132633; Italia, str. H. Coanda nr.9, tel. 6505110; Marea Britanie, str. J. Michelet nr.24, tel. 3120303; Olanda, str. Atena nr.18, tel. 6332292; Moldova, Aleea Alexandru nr.40, tel. 3129790; Norvegia, str. Dumbrava Rosie nr.4, tel. 3120274; Portugalia, str. General Praporgescu nr.33, tel. 3111290; Spania, str. Tirana nr.1, tel. 6335730; Suedia, str. Sofia nr.5, tel. 6173184. 

Preparate culinare

Desi restaurantele bune ofera mancaruri straine, nu evitati sa va desfatati cu preparatele culinare romanesti. Bucataria romaneasca este savuroasa, gustoasa si bogata, asa cum e normal intr-o tara unde produsele agricole sunt cultivate inca in mod natural, unde fructele si legumele isi urmeaza ciclul normal de crestere, si unde iernile sunt reci.

Carnea de porc este deosebit de apreciata, dar veti gasi si vita, manzat si pui minunat preparate. Toate aceste sunt delicioase la gratar. Specialitatile romanesti includ diferite feluri de supe; gustati "ciorba", facuta cu bors, slanina, cartofi si carne de vita sau pui. Tocanitele savuroase, cum ar fi "Tochitura moldoveneasca" sunt servite , ca si multe alte mancaruri romanesti cu carne, cu o garnitura de "mamaliga", o fiertura de malai. "Sarmalele" sunt o mancare condimentata, preparata din varza murata umpluta cu carne, iar "mititeii"sunt niste carnaciori fripti la gratar, condimentati cu mirodenii. Dintre mancarurile pe baza de peste, va recomandam crapul la protap, o specialitate din Delta Dunarii.

O gama variata de vinuri romanesti albe si rosii din binecunoscutele podgorii de la Mulfatlar, Cotnari, Jidvei, Dealu Mare, Odobesti, Valea Calugareasca se potrivesc de minune cu mancaruri romanesti si straine, in timp ce tuica, taria locala facuta din prune se bea deseori ca aperitiv. Dar va avertizam de pe acum asupra consecintelor! Berea romaneasca este excelenta.

Sport


Aveti la dispozitie o gama larga de posibilitati: la munte, ski sau bob iarna, sau calarie, plimbari pe jos, inot sau tenis vara. Multe hoteluri au piscina acoperita si sauna.

Pe tarmul Marii Negre, inotul in mare sau in piscine cu apa dulce sau sarata, sau sporturile nautice pe mare sau pe lacurile din imediata apropiere. Puteti de asemenea juca tenis, badminton, volei, basket, bowling si biliard.

Oamenii de afaceri care raman in Bucuresti (sau intr-unul din orasele mari), pot inota in bazinele acoperite ale hotelurilor mari (ex. Intercontinental, Bucuresti, Lido) sau in zonele de agrement din jurul orasului (Snagov, Mogosoaia, Cernica). Sporturile nautice pot fi practicare la baza nautica Herastrau. Tenisul, voleiul, fotbalul, basketul sunt foarte raspandite.

Pescuit

Pescuitul este permis in principal in Delta Dunarii si pe lacurile din afara marilor orase (in limita prevederilor legale). In Delta Dunarii, unde exista peste 160 de specii de peste (dintre care amintim sturionul, stiuca si crapul), pescuitul poate fi practicat complementar plimbarilor cu barca sau excursiilor pentru ornitologii profesionisti si amatori ( Delta Dunarii adaposteste peste 300 de specii de pasari si cea mai mare colonie de pelicani din Europa).

Plimbari cu barca




Regulamentele specifice Deltei Dunarii trebuie urmate cu strictete (idem pentru pescuit si vanatoare). Turistii care isi aduc propriile ambarcatiuni trebuie sa plateasca o taxa obligatorie la Capitania Portului Tulcea, unde vor fi verificate pasapoartele, permisul de navigatie si talonul de inmatriculare al ambarcatiunii.

Vanatoare

Sezonul deschis de vanatoare la diferite specii de animale este: cerbi (15.05-30.11); caprioare (01.09 - 30.11); capre neagre (15.09 - 31.12); ursi (15.03 - 15.05); porci mistreti (01.10 - 15.02); cocosi de munte (01.04 - 15.05); fazani (15.10 - 28.02); pasari de apa (15.08 - 15.03). Romania este una dintre cele patru tari fondatoare ale Consiliului International pentru vanatoare si protectia vanatului.

Cumparaturi


Cateva din obiectele interesante pe care le puteti cumpara in Romania sunt: fete de masa si servete brodate, obiecte de ceramica si vase de lut, covoare, costume populare, obiecte din lemn sculptat, portelanuri, argintarie si icoane. Zonele recomandate pentru cumparaturi sunt cele din centrul zonelor rezidentiale ale oraselor. De obicei magazinele sunt deschise intre orele 8 si 18, dar unele, mai ales magazinele universale, sunt deschise pana la ora 20 sau mai tarziu. Magazine duty free (fara taxe vamale) se gasesc in aeroporturile internationale.

Muzee

In Bucuresti se pot vizita: Muzeul national de arta, situat in fostul Palat Regal (picturi, sculpturi, tapiterii, icoane, etc.), Muzeul national de istorie, Muzeul orasului Bucuresti, adapostit de fostul palat Sutu, Muzeul colectiilor de arta (cu cele mai valoroase colectii particulare), Muzeul taranului roman (costume populare autentice, icoane, obiecte de uz caznic), Muzeul satului (un sat romanesc autentic cu locuinte originale aduse din toate regiunile tarii), Muzeul pompierilor, Muzeul militar, etc..

Muzee in aer liber




Bucuresti - Muzeul satului, vechea Curte voievodala; Cluj-Napoca - Muzeul etnografic; Sighetul Marmatiei - muzeul orasenesc; Curtisoara; Timisoara - Muzeul Codru verde; Constanta - Muzeul arheologic.

Folclor



Folclorul romanesc este cel mai bine conservat din lume iar manifestarile sale sunt evidente in intreaga tara: Maramures (constructii din lemn, costume, ceramica); Bucovina (tesaturi, oua incondeiate de Pasti, costume, traditii); Banat (costume populare artistice, obiceiuri traditionale); Horezu (ceramica, sculptura in lemn); Muntii Apuseni (costume populare artistice, sculpturi in lemn, sarbatori populare, constructii din lemn); Marginimea Sibiului (icoane pictate pe sticla, costume populare artistice, obiecte de uz caznic - toate adunate in muzee de arta populara). Exista de asemenea muzee ale vechii tehnici populare la Bucuresti, Sibiu, Cluj-Napoca, Ramnicu Valcea, Focsani, Timisoara si Sighetu Marmatiei.

Muzica si dansul popular sunt traditii inca deosebit de importante in viata romanilor. Astfel de spectacole pot fi vizionate in multe hoteluri si restaurante din toata tara. Muzica populara romaneasca este antrenanta si plina de viata. Nu-i veti putea rezista.

Viata de noapte


O masa la hotel sau la restaurant in timp ce vizionati un spectacol live este un mod excelent de a petrece o seara in Romania. Daca vreti sa continuati distractia, exista cluburi de noapte si discoteci in Bucuresti si in celelalte orase mari.

Arhitectura traditionala

Casele taranesti traditionale sunt de obicei micute si pitoresti, deseori cu usi si ferestre vopsite in albastru viu pentru a contrasta cu peretii varuiti in alb in unele parti ale tarii sau in diferite culori in alte parti. Prispele si stresinile ce la acopera sunt elemente intalnite peste tot. Mobila, scoartele, presurile si obiectele de imbracaminte sunt deseori confectionate manual in gospodarie!

Carti despre Romania



Exista carti despre Romania editate in engleza, franceza, olandeza, germana, daneza, suedeza, spaniola, italiala, etc.

ADRESELE BIROURILOR DE INFORMATII TURISTICE ALE ROMANIEI IN STRAINATATE

TARA                                       ADRESA                                                        TELEFON/FAX 
Austria                      Wahringerstrasse 6-8, 1090, Vienna                              (1) 3173157
Belgia                         Place de Brouckere 44-46, Brussels 1000                     (1) 246209
Danemarca               Vesterbrogade 55-A DK-1620 Copenhagen                   (1) 246219; 246209
Franta                       12 rue des Pyramides, 75001 Paris                        (1) 40209933;(1)40219943
Germania                  Zeil 13, 60313 Frankfurt / Main                            (69) 295278-79;(69)292947
Germania                  Frankfurter Tor 5 10243 Berlin                                       (30)5892684
Marea Britanie         83A Marylebone High Street London W1M 3DE           (171) 2243692
Grecia                       Vassilisis Sofia 33,Athens                                                   (1)7251884
Olanda                     183 Weterringschans Amsterdam 1017 X.D                   (20) 6239044
Israel                        1 Ben-Yehuda Street, Tel Aviv                                          (3) 5163536
Italia                        Via Torino 100 00184 Roma                                              (6) 4880267
Republica Moldova      Stefan cel Mare Blvd 151-153, Kishinev           (022)222354; (022) 261992
Rusia                         Ulitza Dimitria Ulianova 16/2, Moscow                         (095) 1242473
Spania                      Calle General Pardinas 2 E 28006 Madrid 16         (1) 5640333; (1) 5629638
Suedia                      Vasahusat Gamla Brogatan 33 S 11120 Stockholm           (8) 210253
Elvetia                       Schweizergasse 10, 8001 Zurich                                  (1) 211730; (1) 2111745
Turcia                      7 Lamartin Cad. Cat1, 8090 Taksim Istanbul                  (212) 2568417
SUA                      14 East 38th Street, Floor 12, New York 10016                 (212) 545 8484

MARAMURES

                                  Traditii care s-au pastrat in satele din Maramures 

                Individualitatea pregnanta a vailor din muntii aflati in nord-vestul Transilvaniei este legendara. Locuitorii acestor vai se trag din Daci. Independenta statului acestora a avut o perioada de maxima inflorire in timpul domniei lui Decebal in primul secol d. Hr., inainte de cucerirea romana. Au urmat apoi valuri succesive de migratii.

Un stil de viata unic

In ciuda vitregiilor, locuitorii acestor sate si-au pastrat vii traditiile si folclorul. Astazi puteti vizita aceste locuri si puteti admira stilul unic de viata al oamenilor de aici. In putine alte regiuni ale Europei s-a dezvoltat o cultura rurala atat de puternica.

O mostenire folclorica 
Agricultura a constituit intotdeauna elementul de baza care a asigurat existenta locuitorilor de la munte. Acest lucru se reflecta in traditiile locale, de exemplu in festivalurile care se desfasoara in lunile aprilie, mai, august si decembrie. 
Festivalul din decembrie are loc la Sighetu Marmatiei, iar in cadrul lui au loc parazi costumate. Puteti vedea acolo interesante masti reprezentand animale. 
Sighetu Marmatiei 

Sighetu Marmatiei este un oras tipic Maramuresului, faimos datorita targurilor sale, datorita costumelor populare si atmosferei pline de viata.
Printre exponatele Muzeului Maramuresului exista numeroase masti de carnaval. De aici se poate ajunge usor cu masina la statiunea montana Borsa si in sate cum ar fi Bogdan-Voda si Rozavlea, vestite datorita arhitecturii in lemn.Maiestria cu care este cioplit lemnul este trasatura caracteristica a mestesugurilor din Maramures. Cea mai reprezentativa caracteristica a satelor din Maramures sunt bisericile cu clopotnita inalta si cu acoperis de sindrila. Unele dintre acestea dateaza din secolul al XIV-lea.Foarte dezvoltat este si mestesugul brodatului costumelor traditionale. In dupa-amiezele de duminica, atat barbatii cat si femeile isi etaleaza costumele si danseaza, asa cum se face de veacuri.
Femeile poarta basmale colorate, fuste inflorate si cojoace negre de oaie. Barbatii poarta pantaloni negri si cojoace albe. De la un sat la altul exista diferente in ceea ce priveste costumele. Cea mai buna ocazie pentru a le admira sunt festivalurile care au loc de Pasti. 
Excursii pe vai 

Orasul Baia Mare se afla chiar in inima acestei regiuni. Datorita numeroasele sale hoteluri, acest oras este punctul de plecare al multor excursii. Una dintre cele mai apreciate este cea de la Surdesti, unde se afla cea mai inalta biserica de lemn din regiune.
O alta asemenea excursie se poate face la Sapanta, localitate faimoasa datorita "cimitirului vesel", ale carui monumente funerare cioplite, alaturi de epitafurile umoristice, contituie o celebrare a mortilor.

TRANSILVANIA

                                                             Un tinut legendar 
Transilvania este de departe cea mai romantica provincie romaneasca. Chiar numele ei starneste imagini ale piscurilor muntilor inaltandu-se la cer deasupra vailor impadurite si a paraurilor cristaline, imagini ale bisericutelor din lemn cu acoperisuri inalte, imagini ale castelelor legendare si amintiri dintr-o istorie zbuciumata.
Dar aici puteti descoperi mult mai multe locuri interesante: statiuni pentru sporturi de iarna si de tratament, carari pentru excursiile in munti si Parcul National Retezat, orasele medievale fascinante, muzee de arta si hoteluri de calitate.
In Transilvania, noi posibilitati de petrecere a vacantelor apar la tot pasul.

Unde exact se afla Transilvania

Raspunsul este: in centrul tarii, fiind inconjurata de Muntii Carpati, care strabat Romania. Unul dintre principalele orase, Cluj-Napoca, se afla in zona de podis, in timp ce orasele Brasov si Sibiu se gasesc la poalele Carpatilor Meridionali.
Aici, personajul care se afla la loc de cinste este ciobanul, el fiind pastratorul traditiilor populare ancestrale. 
Brasov - statiune montana romaneasca


Acest fascinant oras medieval este pitoresc asezat in apropierea muntelui Postavaru si in imediata vecinatate a zonei muntoase transilvanene, unde se afla hoteluri de inalta calitate (vezi pagina despre munti). 
Admirati-i monumentele arhitectonice in stil saxon vechi situate in vecinatatea Bisericii Negre, monument datand din secolul al XIV-lea, precum si ruinele cetatii si vechea primarie, care dateaza din secolul al XVIII-lea. 
Castelul Bran si statiunea Sinaia - fosta resedinta regala de vara


Din Brasov se pot face excursii la castelul Bran, presupusa resedinta a printului Vlad Tepes, cel care a constituit sursa de inspiratie a legendei lui Dracula.De asemenea, aveti grija sa nu ratati vizitarea castelului Peles. Acesta a fost construit pentru Regele Carol in 1883 intr-un stil arhitectural sofisticat si amplasat la poalele muntilor, in Sinaia. 
Aceasta statiune a fost foarte la moda datorita prezentei regelui, iar un sejur aici este agreabil atat vara cat si iarna, datorita impresionantului peisaj montan. 
Exista numeroase posibilitati de petrecere a timpului: drumetii, echitatie, iar in timpul iernii se poate schia. Trebuie sa mentionam aici si curele pentru intretinerea sanatatii. 
Sibiu

Sibiul este si el un frumos oras construit de sasi, cu strazi pietruite si case in culori pastelate.Trebuie neaparat sa vizitati atat Muzeul tehnicii populare in aer liber cat si Muzeul de arta Brukenthal.
Excelenta amplasare a orasului permite realizarea unor excursii in sate de munte cum ar fi, de exemplu, Sibielul, sat in care se afla un fascinant muzeu de icoane. 
Mai departe, langa Deva, se afla Castelul Huniazilor, reconstruit in secolul al XV-lea, in stil gotic, de catre Voievodul Iancu de Hunedoara. Acesta l-a inzestrat cu turnuri si contraforti amintind de castelele de pe Loara. 
Banatul

Aceasta regiune sud-vestica a tarii are un climat mai uscat, mediteranean, diferit de cel existent in cea mai mare parte a Romaniei. De asemenea, exista si mici diferente din punct de vedere cultural. 
Faptul ca pana in 1918 aceasta regiune s-a aflat sub dominatie habsburgica se reflecta in arhitectura sa in stil Art Nouveau. 
Cu aproape 1900 de ani inainte, romanii au construit o statiune la Baile Herculane, statiune care si astazi este foarte la moda. 
In vecinatatea muntelui Domogled se afla o rezervatie naturala care se intinde pe o suprafata de 60000 ha, iar in muntii Semenic se afla cateva mici statiuni de schi. In sfarsit, capitala Banatului, Timisoara, este orasul in care a izbucnit Revolutia din 1989

Sighisoara medievala

Oras roman la origini, Sighisoara este unul dintre cele mai mari orase medievale care exista in lume la ora actuala.Aici exista o cetate fortificata amplasata pe varful unui deal, intrari si pasaje secrete, un turn cu ceas datand din secolul al XIV-lea, precum si casa in care a locuit Voievodul Vlad Tepes. 
Folclor si festivaluri 

Oriunde veti merge in Transilvania, veti descoperi traditii rurale care se pastreaza in viata cotidiana. Ciobanii produc cas pe care il puteti cumpara chiar si de pe marginea drumurilor. 
Portile caselor sunt impodobite cu complicate modele sculptate. Costume populare traditionale, bogat colorate, sunt purtate duminica, la nunti si in timpul festivalurilor, deoarece sunt incarcate cu diferite semnificatii. 
In ceea ce priveste festivalurile, trebuie sa stiti ca sezonul lor incepe dupa Pasti. 
Locul ideal pentru a evada

Dupa cum puteti vedea, atat vara cat si iarna, vaile si muntii Transilvaniei, cu salbaticia lor reconfortanta si primitoare, sunt un loc in care veti evada in adevaratul sens al cuvantulu

Bucuresti

                                                   Un oras al bulevardelor si parcurilor 


               Capitala Romaniei, centrul cultural si economic al intregii tari, a fost infiintat cu mai mult de cinci sute de ani in urma si este cel mai potrivit punct de plecare pentru un tur al Romaniei. In anii '30, Bucurestiul a fost supranumit "Micul Paris" datorita bulevardelor sale strajuite de copaci.
Aici se gaseste chiar si un Arc de Triumf, pe impresionanta Sosea Kisseleff care este mai lunga decat Champs Elyses si pe care, in timpul primaverii, puteti admira splendoarea copacilor infloriti. 
In ciuda planului extins de reconstructie din anii '80, Bucurestiul ramane un oras al parcurilor, placut, plin de verdeata, cu cafenele deschise pe trotuare in timpul verii si barci de agrement pe lacurile si raurile care il strabat. 
Explorarea orasului

Este usor sa te descurci in Bucuresti. Reteaua de metrou se intinde pe toata suprafata orasului, iar tariful pentru o calatorie este unic. Principalele bulevarde strabat orasul pe directia nord-sud, de la Arcul de Triumf pana in Centrul Civic, si sunt intersectate de altele care se intind de la est la vest. Calea Victoriei, care se afla in continuarea Soselei Kisseleff, este locul preferat de locuitorii capitalei pentru plimbari in serile de vara.
Aici veti gasi cladiri publice impunatoare, cum ar fi Muzeul National de Istorie si Palatul Postei, iar spre capatul sudic al acestui bulevard se afla parcul Cismigiu. Bulevardul Magheru este paralel cu Calea Victoriei, iar pe el se afla agentii de turism si ale companiilor aeriene, cinematografe si hoteluri. 
Veti fi probabil surprinsi de amestecul eclectic de stiluri arhitecturale din Bucuresti, incepand de la Curtea Veche, ramasitele palatului din secolul al XV-lea al lui Vlad Tepes - cel care a fost fondatorul orasului si, totodata, sursa de inspiratie pentru personajul Dracula -, la biserici ortodoxe, la vile in stil Second Empire, la arhitectura greoaie stalinista din perioada comunista si terminand cu Palatul Parlamentului, o cladire colosala cu sase mii de incaperi, a doua ca marime in lume dupa Pentagon. 
In Bucuresti exista intotdeauna lucruri deosebit de interesante care asteapta sa le descoperiti. 
Ce merita sa vizitati


Merita sa vizitati Bucurestiul fie si numai pentru muzeele lui, in special Muzeul Satului in aer liber care se afla in Parcul Herastrau, langa Arcul de Triumf. Aici veti vedea exemple ale arhitecturii si mestesugurilor populare de pe tot cuprinsul Romaniei, inclusiv faimoasele bisericute de lemn din Maramures.
Alte obiective "obligatorii" sunt Muzeul National de Arta, care se afla in cladirea fostului Palat Regal, Muzeul National de Istorie de pe Calea Victoriei, care adaposteste superba argintarie a tezaurului national, si Curtea Veche, cu bisericuta ei pictata din secolul al XVI-lea. 
In apropiere se afla splendida Biserica Patriarhala, construita in 1657, si care acum reprezinta o nota contrastanta fata de modernitatea intregului Centru Civic. Si nu ocoliti biserica Stavropoleos de langa Curtea Veche, o adevarata bijuterie a arhitecturii ortodoxe romanesti. Daca aveti norocul sa va aflati intr-una din aceste biserici n timpul unui botez sau al unei cununii, veti asista la o ceremonie de neuitat. 
Viata boema in Bucuresti

Viata artistica a orasului a fost intotdeauna la inaltimea poreclei sale pariziene, iar astazi ea este mai activa ca niciodata. Opera nationala pastreaza mereu un repertoriu clasic - Pucini, Verdi, Rossini, Mozart.
In splendida cladire in stil neo-clasic a Ateneului Roman au loc concerte internationale sau sustinute de Orchestra Filarmonica George Enescu. Totusi, pretul biletelor este cu mult mai mic decat in alte tari. 
Ce va poate oferi centrul orasului

Tuturor turistilor le place sa faca cumparaturi; veti gasi magazine in zona Pietei Unirii si pe bulevardele principale. Pentru a face o schimbare, puteti sa va plimbati intr-un bazar cu mici negustori pe stradutele din zona Strazii Lipscani, in apropiere de Curtea Veche. 
Obiectele cu specific local sunt ceramica, sticlaria, tesaturile si sculpturile in lemn. O alta experienta de neuitat ar fi sa vizitati agitatul Talcioc de duminica dimineata, adica o piata de vechituri pe malul Dambovitei. 
Restaurantele capitalei au prins din nou viata; fripturile de vita, pui sau porc stau la baza multor feluri de mancare tipice si sunt urmate de o gama foarte variata de specialitati de patiserie la desert. Pentru un mai bun apetit, gustati vinurile romanesti si tuica, bautura nationala. 
Preturile sunt rezonabile si atmosfera din baruri, restaurante si cluburi de noapte este primitoare, adeseori inveselita de ritmurile muzicii tiganesti. Romanii sunt un popor plin de viata caruia ii place sa se simta bine. Alaturati-va lor si distrati-va! 
Imprejurimile capitalei

Bucurestiul este inconjurat de paduri si de lacuri, iar vechi palate si manastiri se gasesc in acest peisaj pitoresc. Manastirea cu turla din Snagov, care dateaza din 1408, este foarte pretuita de bucurestenii care practica sporturi nautice pe lac.
Merita sa vizitati elegantul Palat Mogosoaia, construit in secolul al XVIII-lea, care se afla la o distanta de 14 km (9 mile) la nord de Lacul Mogosoaia. Exista insa multe alte locuri care merita vizitate.

Delta Dunarii

               Un paradis natural se intinde la varsarea Dunarii in Marea Neagra, acolo unde fluviul isi incheie lunga calatorie de 2860 km (1788 de mile) de la izvorul sau din Muntii Padurea Neagra din Germania. 
Secole de-a randul, suprafata Deltei s-a extins datorita malului adus de fluviu, formandu-se astfel o retea de canale, de lacuri, de insule acoperite cu stuf, de paduri tropicale, de pasuni si de dune de nisip care acum acopera o suprafata de aproape 5640 km2 (2200 de mile patrate). 
Acest incredibil taram al apelor adaposteste peste trei sute de specii de pasari si nenumarate specii de pesti, de la sturioni la crapi si bibani, in timp ce varietatea de 1150 de specii de plante cuprinde de la liane impletite pe trunchiurile copacilor in padurile de stejar pana la nuferi. 
Nu e deci de mirare ca UNESCO a desemnat Delta Dunarii ca fiind o "Rezervatie a Biosferei".  
Timp de cinci mii de ani, o mica comunitate a trait in deplina armonie cu extraordinarul ecosistem al Deltei, castigandu-si existenta din pescuit, cresterea animalelor si din recoltarea stufului. 
Satele, unde singurele cai de acces sunt canalele care le strabat, par a fi neatinse de trecerea timpului. 
Ca vizitator, puteti explora cu barca acest uimitor refugiu natural de o liniste si un calm depline, aceasta experienta facandu-va sa va imaginati ca ati patruns intr-adevar in paginile unui reportaj din revista National Geographic. 
Explorarea Deltei

Punctul de plecare pentru o aventura in Delta este de obicei Tulcea, un oras aproape la fel de vechi ca si Roma, situat in apropiere de locul unde Dunarea se desparte in cele trei brate principale, deci unde incepe lunca. 
In Tulcea veti gasi hoteluri moderne si muzee de Stiinte naturale ale Deltei. Orasul se afla la o distanta de 71 km (45 de mile) de Sulina, o asezare aproape la fel de veche, aflata la celalalt capat al bratului Sulina. 
Intre aceste doua puncte se pot face croaziere, in timpul carora turistii pot admira, de pe confortabilele punti ale vaporaselor, flora, fauna si satele Deltei. 
Rezervatiile naturale

Optsprezece rezervatii protejate si zone "tampon" sunt raspandite pe tot cuprinsul Deltei. 
Puteti ajunge la ele strabatand canale inguste, trecand pe langa plauri acoperiti cu stuf si pe langa paduri, prin locurile in care pelicanii si cormoranii se aduna ca sa prinda peste. 
Daca doriti sa explorati acest tinut salbatic in liniste, inchiriati o barca cu vasle si plimbati-va pe canalele cele mai mici. In acest scop, veti avea nevoie de un permis eliberat de rezervatia Biosferei. 
Minunile salbaticiei

Daca va opriti intr-un sat de pe malul apei, veti descoperi pescarii gatindu-si propria versiune a borsului rusesc la foc in aer liber.
Cei care au gusturi mai rafinate pot incerca heringul de Dunare, crochete de morun sau nisetru prajit, care pot fi insotite de savuroasele vinuri locale Aligote, Muscat sau Merlot, in restaurantele din Tulcea sau Sulina. 
Acest tinut salbatic al apelor va face sa descoperiti multe lucruri uimitoare. O excursie in Delta va ramane o amintire de neuitat din toate punctele de vedere.

MUNTI PRIMITORI IN TOATE ANOTIMPURILE

                                             Distractii alpine in timpul iernii si in timpul verii 


Traditiile si legea permit oricui accesul in muntii Romaniei. Puteti deci sa va plimbati si sa faceti escalade oriunde doriti, atat vara cat si iarna. Muntii Carpati constituie un spatiu relaxant unde veti trai experiente de neuitat.  

In timpul iernii, atractia majora o constituie schiul. Poiana Brasov este cea mai renumita statiune (exista un grup de statiuni) si este situata la 13 kilometri (8 mile) de orasul Brasov. 
O tara a minunilor de iarna

In Poiana Brasov exista hoteluri gen chalet si vile dotate cu bucatarii pe care le puteti folosi. Exista partii de schi bine ingrijite avand lungimi de pana la 4500 de metri. 
Gradul lor de dificultate variaza de la dificil la usor. Majoritatea monitorilor de schi vorbesc engleza, germana sau franceza. Viata de noapte este intensa, existand numeroase baruri, discoteci, spectacole folclorice si cabarete. 
In aceeasi zona a Carpatilor sudici se afla Sinaia, statiune montana datand din 1870 si avand partii de schi si o partie de bob, Predeal, care are 15 partii si Busteni unde in timpul verii se practica alpinismul. 
Exista numeroase statiuni mai mici: Paltinis, langa Sibiu, Secu, Valiug, Trei Ape si Crivaia in Banat in zona Muntilor Semenic, Durau, langa legendarul masiv Ceahlau in Carpatii Orientali si Borsa in Maramures. 
Durata normala a sezonului de schi este din decembrie pana in martie. 
Distractii estivale

In timpul verii, telefericele din statiunile de iarna transporta excursionistii. De asemenea, se poate calari, pescui si se pot face plimbari in canoe. 
In timpul verii muntii sunt ai dumneavoastra. Ii puteti explora dupa pofta inimii. Exista numeroase campinguri iar traseele turistice sunt bine marcate. 
Arbori si flori salbatice


Pantele mai joase sunt acoperite de paduri de fag si de stejar de o mare frumusete. In zonele mai inalte sunt pasuni iar apoi urmeaza zona alpina la peste 1700 de metri (5576 picioare).
Datorita lipsei pesticidelor, pajistile din zonele inalte sunt acoperite la inceputul verii de o multime de flori salbatice. 
Pe aceste inaltimi veti intalni cu siguranta ciobani ale caror oi sunt tinute in stane. Acestia produc branza din lapte. 
Rezervatii naturale si fauna salbatica 


Exista numeroase rezervatii naturale care protejeaza o zona de peste 75000 de hectare. 
Unele dintre ele, ca cea din muntii Retezat, au fost concepute ca parcuri nationale a caror fauna include vulturul plesuv, o specie foarte rara, capra neagra, marmota, mistretul, linxul si ursul. 
Oriunde veti merge in munti veti gasi peisaje minunate si veti fi intampinati cu ospitalitate. 
O bogatie de flori salbatice imbraca pajistile din zonele inalte in timpul primaverii si la inceputul verii
Pentru cei care sunt invatati sa vada des pancarte cu inscriptia "Intrarea interzisa", muntii Romaniei vor fi o experienta noua si foarte placuta, pe care vor dori sa o repete.

MOLDOVA SI BUCOVINA

                              O extraordinara mostenire artistica din Evul Mediu tarziu


Moldovita

Bucovina - provincia nord-estica a Romaniei - este renumita datorita minunatelor fresce exterioare de pe peretii manastirilor sale. Aceste manastiri, culmi ale artei, cu influente bizantine, reflecta dezvoltarea civilizatiei Moldovei in secolele al XV-lea si al XVI-lea, sub domnia lui Stefan cel Mare (1457-1504).  
Moldova are mari suprafete de dealuri si paduri unde puteti descoperi lucruri care sunt putin cunoscute, dar extraordinare. Un exemplu in acest sens este regiunea Targu Neamt. Daca aveti noroc, puteti chiar sa vedeti zimbri, o specie pe cale de disparitie care este reintrodusa intr-o rezervatie naturala. 
Exista numeroase trasee marcate pentru drumetii, campinguri, iar in orasele mari, hoteluri confortabile. Vinurile din Moldova sunt vestite de cinci secole. Unele podgorii pot fi vizitate. 
Iasi si Suceava 

Aceste foste capitale va vor vraji si va vor determina sa parcurgeti cat mai multe itinerarii bucovinene. In Iasi, oras important al intelectualitatii romanesti, se afla cea mai veche universitate din tara.
Multe case ale scriitorilor romani celebri sunt pastrate aici si transformate in case memoriale. Cel mai cunoscut monument al orasului este biserica Trei Ierarhi, care dateaza din anul 1639. In Suceava, oras care are legaturi aeriene si feroviare directe cu Bucurestiul, merita sa vizitati ruinele cetatii voievodale a lui Stefan cel Mare, ruine aflate pe inaltimile din apropierea orasului. 
Nu uitati sa gustati in restaurante specialitatile culinare moldovenesti. Bucataria moldoveneasca si vinurile locale sunt foarte apreciate. 
Targu Neamt 

Din acest oras se poate ajunge la foarte multe manastiri si cetati care merita sa fie vizitate. 
Manastirea Agapia, datand din secolul al XVIII-lea, se inalta alba si stralucitoare, ca un templu grec. Manastirea Neamt este cea mai veche manastire din Moldova, iar Cetatea Neamtului era un punct cheie pentru apararea zonei. Putin mai la vest se afla muntele Durau si statiunea de schi cu acelasi nume. 
Manastirile din Bucovina 

Aceste manastiri sunt principala atractie a Bucovinei, datorita frescelor in culori vii de pe zidurile bisericilor lor. 
Acestea ilustreaza scene biblice si alte scene religioase si sunt realizate intr-un stil asemanator cu cel al benzilor desenate, adica pe segmente. Ele aveau rolul de a starni imaginatia localnicilor si de a-i educa in spirit ortodox. 
Bisericile sunt situate in centrul complexurilor monastice si toate au acoperisuri tuguiate si inalte. In interiorul lor, razele de soare patrund cu greu. Exista cinci asemenea manastiri importante. 
Humor

Manastirea Humor, fondata in 1530, este destul de mica. In ansamblul pictural exista si o ilustrare a poemului "Caderea Constantinopolului", care arata sentimentele romanilor fata de turci.
Scopul acestei picturi este mentinerea credintei crestine a romanilor. Pe ceilalti pereti puteti admira "Intoarcerea fiului ratacitor" si diavolul comic, reprezentat ca o femeie lacoma. 
Cu secole in urma, calugarii conduceau aici la Humor o scoala unde se invata mestesugul caligrafiei si al miniaturii. 
Voronet

Aceasta "Capela Sixtina a Orientului" a fost construita de Stefan cel Mare in anul 1488. Frescele sale in culori vii au fost adaugate mai tarziu. 
Picturile sunt o dovada a adaptarii artei clasice bizantine la realitatile moldovenesti. 
De aceea, trambitele arhanghelilor au forma buciumelor pe care le foloseau taranii din regiune, iar sufletele osandite sa arda in focurile iadului au turbane ca acelea ale dusmanilor turci. 
Sucevita 

Complexul manastirii Sucevita, asezat intr-o minunata vale verde, este fortificat asemenea unei citadele, avand turnuri de veghe in cele patru colturi. 
Mii de picturi impodobesc peretii bisericii. De fapt, dintre toate manastirile, Sucevita are cel mai mare numar de picturi, desi zidul ei vestic este alb. 
Legenda spune ca pictorul a cazut de pe schele si a murit. Astfel, zidul a ramas nedecorat. Cand vizitati aceasta manastire, cautati complexul "Copacul lui Isaia" pe zidul sudic.

O TARA INCANTATOARE

             Legendele, cum ar fi cea a contelui Dracula, sau istoria autentica a Romaniei sunt tot atatea marturii ale acestui trecut fascinant. Astfel de marturii pot fi gasite in bisericutele transilvanene din lemn cu acoperisuri inalte. 
Merita sa admirati tezaurul artistic al manastirilor din Bucovina, datand din secolul al XVI-lea, sau sa ascultati vrajiti Rapsodia Romana compusa de George Enescu, care s-a inspirat din minunatele teme folclorice. 
Cea mai puternica influenta asupra dezvoltarii acestei tari a fost cea a Romei antice. 
Sase sute de mii de ani de istorie

Primele semne de viata umana pe actualul teritoriu romanesc au fost gasite in Muntii Carpati si dateaza aproximativ din 600.000 i.Hr.
Cu toate ca au existat colonii grecesti pe litoralul Marii Negre inca din secolul al VI-lea i.Hr., prima formatiune statala centralizata a fost a dacilor, un popor din neamul mai mare al tracilor. 
Civilizatia daca a ajuns la apogeu sub conducerea lui Decebal, in primul secol i.Hr., dar el a fost invins de legiunile imparatului roman Traian in anul 106. Au urmat colonizarea romana si casatoriile mixte, iar noua populatie s-a increstinat. 
In 271 legiunile romane s-au retras si au urmat o mie de ani de invazii sporadice ale popoarelor migratoare, urmati de mai multe secole de cotropiri din partea turcilor si a rusilor. In pofida acestora, civilizatia daco-romana si mostenirea latina au supravietuit. 
Aparitia si dezvoltarea principatelor 


Prima atestare documentara a poporului roman a fost facuta in jurul anului 1160, iar la scurt timp dupa aceea, Tara Romaneasca si Moldova s-au constituit ca principate.
Mai multi voievozi, care s-au succedat la conducerea principatelor, au reusit sa stavileasca invazia otomana, mai ales Mircea cel Batran, Vlad Tepes si Stefan cel Mare. Acesta din urma a construit aproape cincizeci de manastiri si a pus bazele culturii moldovene. 
In secolul al XVI-lea, Mihai Viteazul a unit aceste doua principate din Transilvania si i-a alungat pe turci. In multe privinte, secolele al XV-lea si al XVI-lea au reprezentat o epoca de glorie a dezvoltarii arhitecturii si a artelor. 
Formarea unei natiuni

Dupa moartea lui Mihai Viteazul in 1601 au urmat doua secole si jumatate de conflicte, rastimp in care constiinta nationala a romanilor a inceput sa devina din ce in ce mai puternica. 
In 1859, cele doua principate, Tara Romaneasca si Moldova, s-au unit sub numele de Romania. Noul stat a devenit monarhie in 1881, dar numai in 1918 a avut loc unirea tuturor celor trei principate romane, prin alaturarea Transilvaniei. 
Dupa 1945, sovieticii l-au obligat pe rege sa abdice si au impus regimul comunist. Revolutia din decembrie 1989 a readus Romania printre democratiile europene. 
Cel mai evident rezultat al acestui proces este faptul ca romanii dau din nou dovada de ospitalitatea si generozitatea lor proverbiale, dupa cum isi vor da seama in curand toti vizitatorii nostri. 
O diversitate culturala plina de creativitate 


Un astfel de trecut nu putea da nastere decat unui patrimoniu extrem de bogat de realizari artistice si culturale.
La modul general, se pot delimita trei regiuni principale cu traditii folclorice distincte, iar oricine calatoreste prin Romania poate admira splendide exemple ale acestora. 
Mestesugurile si bucataria populare 


Arhitectura, mestesugurile si bucataria populare din traditia romaneasca reprezinta o cultura vie cu o valoare unica.
Admirati minutiozitatea cu care sunt sculptate portile de lemn in Transilvania, minunatele bisericute din lemn, varietatea costumelor populare, diferite de la o regiune la alta, si simplitatea obiectelor de arta populara. 
Obiectelor de ceramica, covoarelor tesute la razboi, icoanelor si sculpturilor in lemn li se adauga specialitatile culinare locale si vinurile. 
Gastronomia este si ea o arta, iar romanii stiu sa foloseasca cu pricepere ciupercile si legumele, carnea de porc, de pui sau de vita, uneori pentru a realiza mancaruri condimentate cu o savoare orientala. 
Patronajul nobilimii

Familiile nobile din Romania au sprijinit intotdeauna construirea de monumente si dezvoltarea artelor. Exista numeroase castele medievale, iar unele dintre ele par a se fi desprins din paginile unor carti de povesti, cum este castelul Bran.
Altele seamana cu cele din Franta, cum ar fi Castelul Huniazilor, in timp ce stilurile renascentist si baroc au fost adaptate unei arhitecturi specific romanesti de catre conducatorul Tarii Romanesti de la sfarsitul secolului al XVII-lea, Constantin Brancoveanu. 
Arta si muzica moderna 


In secolele XIX si XX, trezirea constiintei nationale a fost insotita de o inflorire a talentului artistic.
Dramaturgul Eugen Ionesco, sculptorul Constantin Brancusi si compozitorul George Enescu sunt doar trei exemple de seama in acest sens. 
Talentul lor si cel al succesorilor lor este apreciat pe tot cuprinsul tarii in sali de concerte, opere, galerii si expozitii. Patrimoniul cultural al Romaniei este autentic atat in domeniul artei culte, cat si in cel al artei populare.

STATIUNI BALNEOCLIMATERICE

           Traditia romaneasca a curelor de sanatate a fost initiata de romani


               Pentru numeroase persoane, vacantele in statiunile de recreere constituie o placuta si luxoasa relaxare. Pentru altii, curele de ape minerale, mofetele (surse naturale de dioxid de carbon) precum si baile de noroi constituie componentele unui tratament complex al diverselor afectiuni. 
Pentru amandoua aceste tipuri de vizitatori, Romania poate fi un adevarat miracol. Preturile sunt foarte rezonabile. Va veti bucura de cele nu mai putin de 3000 de izvoare termale aflate aici. 
Tara noastra are 70 de statiuni balneoclimaterice dintre care unele au fost fondate de catre vechii romani. Astazi, pacientii vin de pe tot cuprinsul Europei pentru a primi ingrijirile unor specialisti foarte competenti in clinicile bine dotate din statiunile cele mai bune. 
In paralel cu aceste ingrijiri, ei se pot bucura de minunatele privelisti oferite de aceste locuri de vacanta. 
Nu exista miracole, dar curele de sanatate din Romania par adesea miraculoase 
Cele mai importante statiuni asigura tratarea afectiunilor reumatice, cardio-vasculare, respiratorii, precum si a numeroase tulburari ale sistemelor digestiv si nervos. 
Mai trebuie sa mentionam aici si tratarea unor probleme dermatologice si ginecologice. Toate tratamentele se desfasoara sub stricta supraveghere a Institutului oficial de medicina generala, balneologie si recuperare. 
Durata normala a unui sejur intr-o astfel de statiune este de doua sau trei saptamani. La sfarsitul acestei perioade veti primi un buletin medical complet incluzand diagnosticul dumneavoastra, rezultatele testelor precum si recomandari. 
Daca va veti simti miraculos de bine dupa acest sejur, explicatia consta in faptul ca tratamentele care v-au fost aplicate au fost facute metodic de catre specialisti foarte competenti. 

Descriere sumara a celor mai apreciate statiuni romanesti
Baile Herculane

Cea mai renumita statiune balneoclimaterica este Baile Herculane. Ea a fost construita de romani pe valea impadurita a Cernei, intr-un loc idilic. 
Aceasta statiune este deschisa tot timpul anului. Cele cincisprezece izvoare cu ape minerale si termale existente aici sunt folosite in tratarea afectiunilor reumatice, nervoase si nutritionale. 
Dotarile acestei statiuni includ sali de masaj precum si bazine acoperite si in aer liber. Hotelurile sunt moderne si confortabile. 

Baile Felix


Aceasta "Statiune a bucuriei" este cea mai mare statiune din Romania. Ea este situata in apropierea orasului Oradea, spre nord-vest, si se bucura chiar si in timpul iernii de avantajele unui "microclimat".
Namolul sapropelic folosit in tratarea afectiunilor reumatice si dermatologice 
Virtutile apelor termale, foarte bogate in oligominerale, sunt completate de virtutile namolului sapropelic. 
Tratarea afectiunilor respiratorii, unul dintre numeroasele tratamente care se efectueaza aici
Impreuna, acestea sunt folosite in tratarea artritei reumatice, a lumbagoului, precum si a afectiunilor ginecologice si nervoase. Clientela internationala aduce o remarcabila stralucire vietii din hotelurile de trei stele. 

Sovata - statiune preferata de femei

Situata la 490 de metri (1600 picioare) deasupra nivelului marii, in zona impresionantelor paduri transilvanene, Sovata are unul dintre cele mai extraordinare lacuri heliotermale, numit Ursu.
Apa acestuia nu este mai rece la adancime decat la suprafata, asa cum se intampla in cazul lacurilor obisnuite. Temperatura apei creste odata cu adancimea, astfel incat apa din adanc este mai calda decat cea de la suprafata! 
Apa lacului este sarata si impreuna cu namolul sapropelic este deosebit de eficienta in tratarea afectiunilor ginecologice, a reumatismului si a afectiunilor nervoase periferice. 
Datorita hotelurilor moderne si echipamentelor de ultima ora, precum si stimulatorului climat subalpin uscat, sejurul dumneavoastra la Sovata va fi extrem de placut.  
Alte statiuni din muntii Carpati

In munti exista numeroase statiuni. Sinaia, situata langa Brasov, este o statiune foarte cautata pentru petrecerea vacantelor. Tusnad, situat la nord de orasul Brasov, este o statiune importanta datorita apelor minerale carbonatate si gazoase precum si datorita mofetelor folosite pentru tratarea bolilor cardio-vasculare. 

Chiar si imparatul francez Napoleon al III-lea primea apa de pe valea Oltului, rau situat in Carpatii sudici. Astazi, in cele doua statiuni gemene, Calimanesti si Caciulata, sunt vindecate diferite afectiuni ale tubului digestiv si ale rinichilor. 
Aceste doua statiuni sunt dotate atat cu pavilioane balneare elegante, in stilul Belle Epoque, cat si cu centre de tratament prevazute cu echipamente de ultima ora. 
Aproape de Calimanesti si de Caciulata se afla o alta statiune mai mica, Baile Olanesti, unde se pot trata afectiuni digestive si ale rinichilor. Se mai pot trata si guta, obezitatea si diabetul, intr-un peisaj montan de o rara frumusete. 
Pe litoral, pe marile plaje de nisip ale Marii Negre, se afla statiunile Eforie Nord, Eforie Sud, Neptun si Mangalia. Aici puteti gasi numeroase atractii estivale. Cea mai importanta statiune este Eforie Nord. 
In tratamentele efectuate in toate aceste statiuni este folosit namolul sapropelic fin din lacul Techirghiol. Se trateaza afectiuni ale pielii, afectiuni reumatice, post traumatice, precum si probleme ginecologice. Puteti face si talazoterapie. Datorita faptului ca centrele de tratament sunt dotate cu incalzire centrala, statiunile raman deschise tot timpul anului. 
Nici o prezentare de ansamblu a curelor de sanatate care se pot face in Romania nu ar fi completa daca nu am mentiona terapia initiata de Dr. Ana Aslan. In cadrul acestei terapii sunt utilizate proprietatile biotrofice a doua produse: Gerovital H3 si Aslavital.
O tusa finala adaugata de ingrijirile cosmetice 

Actiunea conjugata a acestor doua produse incetineste procesul de imbatranire. Punctele forte ale acestui tratament sunt ameliorarea memoriei, imbunatatirea circulatiei sanguine la nivelul creierului si revitalizarea organelor interne. 
Puteti face acest tratament in aproape oricare statiune romaneasca, in completarea altor tratamente, la Clinica speciala Otopeni, in afara Bucurestiului, precum si in capitala la hotelul Flora. 

Cateva dintre nenumaratele fete ale Romaniei

 
              Romania ofera o gama larga de propuneri turistice de interes general sau tematice. Sugestiile de itinerarii prezentate in continuare sunt doar cateva din numeroasele posibilitati existente. Agentia de turism pe care o veti consulta va va oferi si alte variante.


harta romaniei

Manastiri din nordul Moldovei si castele medievale


Excursia de 8 zile la "Capela Sixtina a Orientului", care cuprinde unele dintre cele mai interesante locuri din Romania, incepe cu o noapte in Bucuresti, inainte de a parcurge traseul spre Piatra Neamt, pentru o degustare a vinurilor moldovenesti, provenind din podgorii cu o traditie de peste 500 de ani, si pentru a petrece apoi noaptea in acest oras.
In cea de-a treia zi veti vizita pitoreasca manastire Agapia, datand din secolul al XVII-lea, si manastirea Dragomirna; apoi veti face turul orasului Suceava, vechea capitala a Moldovei. Cazare in Suceava. 
In ziua a patra veti vizita minunatele manastiri din nordul Moldovei. Peretii exteriori ai acestora sunt acoperiti cu fresce viu colorate reprezentand in detaliu scene istorice si religioase. 
Veti vedea Manastirea Humor, unde pictorii invatau mestesug de la calugari, Voronet, supranumita "Capela Sixtina a Orientului", Sucevita, parte a unui impresionant complex cu fortificatii.

Se revine la Piatra Neamt seara. In cea de-a cincea zi veti strabate spectaculoasele Chei ale Bicazului din Carpatii Orientali, pentru a ajunge la Brasov, unde veti ramane doua nopti.
In ziua a sasea veti vizita vechile manastiri fortificate de la Prejmer si Harman si Castelul Bran, cetate de hotar datand din secolul al XIV-lea. In cea de-a saptea zi veti strabate muntii pentru a vizita Castelul Peles, costruit intre anii 1870-1880 la Sinaia, ca resedinta de vara a Regelui Carol I. 
Drumul spre Bucuresti trece prin pitoreasca Vale a Prahovei; inainte de a ajunge in centrul capitalei, va veti opri sa vizitati Muzeul Satului. Cazare in Bucuresti inainte de a lua avionul inapoi spre casa.


castelu bran

Realitati transilvanene si muntene


Debutand printr-un tur al Bucurestiului care include vizitarea Muzeului Satului, aceasta excursie include cele mai interesante atractii turistice din Transilvania legendara si din regiunea Banatului, in sud-vestul tarii.
In ziua a treia se pleaca din Bucuresti spre manastirea de la Curtea de Arges, biserica episcopala, apoi spre Targu-Jiu unde veti vizita complexul sculptural realizat de Constantin Brancusi. Cazare la Targu Jiu. 
In cea de-a patra zi veti vizita Muzeul de la Portile de Fier si ruinele podului lui Traian de la Drobeta-Turnu Severin. Se inopteaza la Timisoara, orasul in care s-a aprins flacara Revolutiei din decembrie 1989. 
De la Timisoara va veti indrepta spre orasul medieval Sibiu, trecand prin Deva si pe la castelul de basm in stil renascentist de la Hunedoara. Cazare la Sibiu. 
Cea de-a sasea zi va permite sa descoperiti fascinantul dar prea putin cunoscutul Muzeu al Tehnicii Populare din Sibiu, cu exponate de pe tot cuprinsul Romaniei. In cea de-a saptea zi va veti indrepta spre Cluj-Napoca, oprindu-va sa vizitati Cetatea de la Alba Iulia.


traseu .2.

Ziua a opta: turul orasului Cluj-Napoca, incluzand Muzeul Etnografic al Transilvaniei si Gradina Botanica. Ziua a noua este rezervata vizitarii orasului Targu Mures, respectiv a cetatii medievale si a Palatului Culturii, edificiu datand de la inceputul secolului.
In ziua a zecea va veti opri in frumoasa statiune Sovata, cu lacul sau sarat, iar apoi veti trece prin spectaculoasele Chei ale Bicazului, in drum spre Piatra Neamt. Ziua a unsprezecea incepe la Piatra Neamt si continua prin splendidul peisaj oferit de maiestuosii Munti Carpati, in drum spre statiunea montana Poiana Brasov. 
In continuare, doua zile sunt dedicate acestei zone minunate, cu vizitarea monumentelor din orasul medieval Brasov si a Castelului Bran, pana in ziua a paisprezecea, cand veti pleca inapoi spre Bucuresti. 
Dar excursia nu s-a terminat inca! Statiunea Predeal si fosta resedinta regala, Castelul Peles din Sinaia, reprezinta ultima parte a unei calatorii de neuitat. Cazare la Bucuresti inainte de a lua avionul spre casa.


traseu .1.

De la schi la sporturi acvatice, Romania va ofera toate posibilitatile

           

Activitatile in aer liber sunt practicate cu entuziasm in Romania, de multa vreme. De fapt, cuvantul "turism" inseamna pentru romani drumetii montane. Dar nu trebuie sa uitati ca Marea Neagra ofera conditii excelente pentru practicarea sporturilor acvatice. 
Incepand din luna iulie romanii se indreapta spre munti si spre litoral. Dar spatiul este atat de larg incat nu veti simti nici un pic de inghesuiala daca va veti alatura lor.


Sporturi de vara


            Nu neaparat in ordinea importantei lor, iata cateva sporturi de vara practicate in Romania! Intai, alpinismul. Majoritatea romanilor sunt pasionati de speologie. 
Mai mult de 11000 de pesteri pot fi explorate fara a fi nevoie de permisiunea autoritatilor. Majoritatea acestor pesteri se afla in muntii Apuseni.Si escalada este foarte apreciata, iar localnicii o numesc alpinism. Cel mai important centru sportiv este Busteniul (acesta este si statiune de schi). 
             Un alt sport foarte placut este ciclismul. Il puteti practica pe dealuri, mergand pe drumuri forestiere si pe potecile ciobanilor. Va trebui sa va aduceti mountain bike-ul dumneavoastra, dar senzatia de libertate pe care o veti incerca precum si splendidele peisaje pe care le veti vedea va vor rasplati din plin. 
             Drumetiile sunt un mod minunat de a vedea tara cu pretul a doar cateva ascensiuni dificile. Potecile sunt marcate iar mersul pe jos este atat de apreciat incat exista chiar si poteci marcate intre manastirile pictate ale Bucovinei.


Sporturile nautice


             

In statiunile de pe litoralul Marii Negre puteti face surfing, schi nautic si scufundari. Se poate face caiac si canoe pe rauri si lacuri. Caiacul este si modul ideal de explorare a Deltei Dunarii. Va trebui sa aveti propriul dumneavoastra echipament.


Sporturile de iarna


            Majoritatea statiunilor romanesti de schi au fost construite in acest scop in perioada anilor 1960 si 1970. Obisnuitii schiului le considera ca fiind printre cele mai atragatoare din Europa si cele mai salbatice. Mai mult, preturile sunt extrem de convenabile.


Marea Neagra

Vacante in stil mediteranean pe plaje superbe


Vremea minunata din primavara pana in toamna si intinderile imense de nisip auriu fac din statiunile de pe litoralul romanesc al Marii Negre o destinatie ideala pentru petrecerea vacantelor la mare.
Puteti gasi aici tot ceea ce va doriti: hoteluri dotate cu toate facilitatile moderne, o viata de noapte activa, o mare varietate de terenuri si sali de sport si numeroase obiective de interes turistic pe coasta, de la castele la podgorii. Acum, cand tara se indreapta spre un nou viitor, litoralul Marii Negre revine pe agenda turistica europeana. 
De la fauna si flora la sporturile nautice


In totalitatea lui, litoralul romanesc al Marii Negre se intinde pe o distanta de 245 km (153 de mile), de la fascinantele rezervatii naturale intacte ale Deltei Dunarii la numeroasele centre moderne de vacanta. In timp ce suprafata Deltei este strict protejata, zona sudica, cu o lungime de 72 km (45 de mile) a fost transformata intr-un lant de statiuni de litoral si balneoclimaterice care sa satisfaca cele mai exigente gusturi, de la cele ale copiilor la cele ale bunicilor.
Toate aceste statiuni sunt deservite de personalul angajat in serviciile locale de turism si transport din orasul Constanta. In plus, practic nu exista maree la Marea Neagra, asa ca inotul poate fi practicat in conditii de siguranta mult mai bune decat in alte parti ale lumii. 
Constanta


Avand un aeroport international, un port la mare foarte activ, trenuri rapide pentru a face legatura cu Bucurestiul (in doua ore si jumatate) si o istorie de peste 2500 de ani (poetul latin Ovidiu a trait aici in exil), Constanta este exact centrul cosmopolit de care aveti nevoie in timpul unei vacante la malul marii.

Hoteluri, magazine, monumente antice, un splendid cazino pe malul marii si muzee interesante, toate acestea fac parte din atractiile acestui oras. De aici puteti ajunge usor, cu trenul sau cu autobuzul, in oricare dintre statiunile de pe litoralul Marii Negre.
Mamaia



Principala statiune aflata la nord de Constanta este Mamaia, care se intinde pe o distanta de sapte kilometri intre o splendida plaja cu nisip incredibil de fin si un lac. Aceasta statiune este in mod special potrivita pentru familiile cu copii.
Se pot practica sporturi cum ar fi scufundarile si zborul cu parapanta din luna mai pana in octombrie. Restaurantele, barurile si cluburile de noapte va ofera distractii in fiecare seara. Pornind din Mamaia, puteti vizita cu usurinta sate tipice zonei, ruinele cetatii antice grecesti din Histria si Delta Dunarii. 

La sud de Constanta - frumuseti si zeitati



La sud de Constanta, o fasie de 50 km, acoperita cu nisip auriu, se intinde pana la granita cu Bulgaria, iar aici se afla o serie de statiuni care poarta numele unor personaje feminine celebre sau inspirate din mitologie.

Cele mai frumoase locuri la tarmul Marii Negre




Printre cele mai apreciate statiuni se numara Neptun si Olimp, initial construite ca centre de vacanta pentru imbogatitii perioadei comuniste. Acum, aici va puteti bucura de confortul unor vile de lux sau al unor hoteluri de calitate excelenta, unele dintre aflandu-se chiar pe plaja, iar altele in linistea padurii Comorova, care se intinde intre coasta si lac.

Gusturile celor mai exigenti turisti sunt satisfacute de terenurile de tenis si pentru alte sporturi, de restaurantele in aer liber, de discoteci, de baruri de noapte si de cabarete.

Vacante mai ieftine si pentru tineret


Mai la sud, statiunile Jupiter, Cap Aurora, Venus si Saturn ofera o mare varietate de hoteluri foarte accesibile, de campinguri si de camere de inchiriat, iar Costinesti este in primul rand o statiune a tineretului, asigurand cazare ieftina si distractii zgomotoase.
Mangalia este renumita pentru curele terapeutice

Colonia greceasca fortificata Callatis, construita in secolul al VI-lea i.Hr., a devenit statiunea balneara Mangalia, unde se afla un hotel specializat in astfel de tratamente. Aici, la fel ca si in statiunile Eforie Nord, Eforie Sud si Neptun, puteti profita de o mare varietate de tratamente, inclusiv de bai de namol bogate in minerale, de thalassoterapie si de faimoasa cura romaneasca cu Gerovital.
Personalul medical este specializat si foarte bine pregatit, iar clinicile si cabinetele de consultatii raman deschise pe tot parcursul anului. Deci, puteti imbina un tratament executat de profesionisti cu toate placerile unei vacante la malul marii. 
Vizite organizate in aceasta regiune


Pe langa excursiile la distanta mai mare pe care le puteti face in Delta Dunarii, in universul ei misterios, in lumea salbatica a pasarilor si a apelor, sau chiar in Bucovina, pentru a vizita legendarele manastiri pictate, sau la Bucuresti, exista multe obiective de interes turistic in imprejurimi. Printre ele se numara cateva care v-ar putea tenta sa renuntati la baile de soare zilnice. Am mentionat deja ruinele cetatii grecesti din secolul al VII-lea i.Hr., Histria.
La Adamclisi, la 62 de km spre centrul tarii, de la Constanta, se afla un monument circular impresionant, construit la sfarsitul primului secol d.Hr. pentru a comemora victoria imparatului Traian asupra dacilor. Mestesuguri locale, cum ar fi sculptura in lemn sau olaritul, infloresc in satele din apropiere. Dealurile sunt acoperite de podgoriile care produc aromatele vinuri romanesti, inclusiv faimosul Murfatlar. 

In centrele etnografice puteti admira expozitii de costume populare. Iar daca doriti sa patrundeti in sufletul primitor al spiritului romanesc, luati parte la sarbatorile locale, cu mancaruri traditionale, cu tuica, vin, muzica si dans care va vor ramane in amintire ca parte a unei vacante deosebite la malul marii.

O NOUA ROMANIE

In decembrie 1989, Romania a redevenit o natiune libera. Tara noastra este gata sa primeasca acum turisti din intreaga lume care sa se bucure de minunata si diversificata ei traditie culturala, de pitorescul peisajelor si de posibilitatile de petrecere a timpului liber. Un nou val de entuziasm si daruire au redat stralucire obiectivelor turistice pentru a transforma Romania intr-o destinatie de vacanta unica.

Atat de multe lucruri de vizitat si de facut


Puteti alege dintr-o gama extrem de variata de activitati si de locuri de vizitat. Puteti schia in statiuni montane traditionale sau construite in acest scop, sau puteti sa trandaviti la soare pe plajele Marii Negre, care sunt asemanatoare cu cele mediteraneene.


Lacurile sunt specifice in multe parcuri din Bucuresti


Puteti face drumetii in locuri inca neumblate, unde raurile au apa cristalina, sau puteti explora cu barca cei 5 640 km2 de salbaticie din Delta Dunarii. Din aceasta suprafata totala, 4 340 km2 se gasesc pe teritoriul Romaniei. Aici puteti admira pelicani si alte specii de pasari amenintate de disparitie, printre insule plutitoare acoperite de stuf.

Puteti de asemenea sa vizitati muzeele si galeriile de arta din orase si sa descoperiti arhitectura specifica a acestora.
O istorie de legenda


In primul rand, chiar numele tarii, Romania, ne reaminteste faptul ca civilizatia Romei antice a avut o influenta decisiva asupra evolutiei sale si ca multe monumente dateaza din perioada respectiva.

Puteti admira, de asemenea, fortarete medievale, manastiri construite in stil bizantin, cu picturi murale exterioare, si case taranesti decorate in functie de specificul fiecarei regiuni, iar castelul lui Dracula este doar unul dintre numeroasele castele si palate impresionante care pot fi vizitate.


Traditii culturale inca existente


In Transilvania puteti asista la festivaluri populare care reprezinta o manifestare autentica a obiceiurilor locale, si nu doar un spectacol special destinat vizitatorilor. Sculpturile in lemn sau obiectele de ceramica pe care le cumpara si sunt facute pentru a fi folosite cu placere, ele nu reprezinta simple suveniruri lipsite de valoare.

Unul dintre aspectele extraordinare care caracterizeaza aceasta tara este patrimoniul ei folcloric. Timp de zeci de ani, el a fost foarte putin cunoscut in afara hotarelor tarii. Dar patrimoniul Romaniei nu este doar unul folcloric! Bucurestiul era numit in perioada interbelica "Micul Paris" si pe buna dreptate!

Astazi, salile de opera si de concerte, unde au loc spectacole de o excelenta calitate, expozitiile permanente de arta, cum ar fi cea a sculptorului Constantin Brancusi, muzeele si galeriile interesante sunt toate caracteristice noii si sofisticatei sensibilitati artistice a romanilor.


Dotari moderne si preturi accesibile tuturor

Mai mult decat atat, puteti vizita toate aceste locuri profitand de confortul oferit de tot mai multe hoteluri si restaurante, de reteaua interna de transport aerian, pe calea ferata sau cu autobuzul, toate la preturi surprinzator de scazute. Specialitatile culinare locale si vinurile de regiune sunt o adevarata revelatie. Sa nu uitam ca spectacolele de opera sunt de calitate si accesibile tuturor. Romania merita sa fie vizitata! Veniti sa va convingeti singuri!

Manastirea Tismana



 

         Mănăstirea Tismana este cel mai vechi aşezământ monahal din ţara Românească, având un rol primordial în menţinerea credinţei ortodoxe de-a lungul a peste 600 de ani.
Ea reprezintă un monument de reculegere şi închinăciune, de cinstire a credinţei noastre strămoşeşti, un edificiu de prea frumoasă artă străveche. Ea a fost şi un post de apărare al ţării în vremuri de război, de găzduire a multor personalităţi pătrunse de un înalt patriotism.
SCURT ISTORIC

    Sfânta Mănăstire Tismana este cel mai vechi aşezământ monahal din Ţara Românească – un important monument de reculegere şi închinăciune, de cinstire a credinţei noastre ortodoxe.Construită tot prin râvna cuviosului Nicodim, sora ei, Mănăstirea Vodiţa a fost distrusă puţin timp după construire, singura citadelă a ortodoxiei noastre cu o nepreţuită şi neobosită activitate rămânând, timp de peste şase veacuri, Mănăstirea Tismana. Deoarece cu Vladislav (Vlaicu) Vodă (1364-1377) începe pomelnicul mănăstirii, fratele lui Vlaicu, Radu Vodă asociat la domnie din 1372, fiind al doilea în pomelnic, istoricul Al. Ştefulescu susţinea că la începutul domniei lui Vlaicu Vodă între anii 1364-1366 s-au construit mai întâi biserici din lemn şi s-au făcut danii prin hrisov.

"Tot ceea ce se făcea danie mănăstirii Vodiţa s-a dat şi Tismanei - scria istoricul - amândouă mănăstirile fiind sub conducerea unuia şi aceluiaşi stareţ, Nicodim".
Abia după aceea a început construcţia Vodiţei din zid iar sub Radu I Vodă, zis şi Radu Negru Vodă, biserica din zid a Tismanei.
Intr-un peisaj fermecător, asemenea unui castel medieval cu bastioane la colţuri, Mănăstirea Tismana este aşezată pe vârf de stâncă, pe muntele Stârmina, înconjurată de culmi împădurite şi stâncoase, lângă gura întunecată a Peşterii Sfântului Nicodim şi de sub ale cărei ziduri ţâşneşte apa, rostogolindu-se în cascadă, cu o cădere de cca 40 m în râul Tismana.
Celebrul călător – diaconul Paul de Alep, împreună cu Patriarhul Macarie al Antiohiei au vizitat Mănăstirea Tismana în iulie 1657 şi menţionează în cartea sa, scrisă în limba arabă, „Note de călătorie”, printre altele: „…într-adevăr, ea nu mai are seamăn nici în această ţară, nici în alta, prin frumuseţea locului şi a aşezării, prin mulţimea apelor sale şi întărirea pe care o are, ajutată şi de ocrotirea zidurilor sale înconjurătoare.”

CTITORUL mănăstirii este Cuviosul Nicodim cel Sfinţit de la Tismana (1310-1406) – lui îi aparţine alegerea a arhitecturii şi a decoraţiunilor acesteia. Construcţia din zid a fost realizată cu sprijinul material al domnitorilor Basarabi: Radu Negru Voievod (1377-1383) şi fiii acestuia Dan I (1384- 1386) şi Mircea cel Bătrân (1386-1418).

 SFÂNTUL NICODIM este de neam valah din sudul Dunării, după mamă înrudindu-se cu domnitorii Basarabi şi cneazul Lazăr al Serbiei.
Din dorinţa de a-şi dedica viaţa lui Dumnezeu, la 16 ani părăseşte în ascuns casa părintească din cetatea Prilep (Macedonia) şi cu ajutorul unor călugări athoniţi ajunge la Mănăstirea Hilandaru, din Sfântul Munte Athos. Aici îşi desăvârşeşte învăţătura, deprinzând limba slavonă şi greacă şi iniţiindu-se în arta athonită: caligrafie, pictură, argintărie, arhitectură, zidărie, dogărit,etc.
În Ţara Românească, Sfântul Nicodim a venit prin chemare divină, cu misiunea de a ridica o mănăstire într-un loc ales de Dumnezeu. 
Documentele istorice menţionează mai multe mănăstiri – ctitorii ale sfântului: Vratna şi Mănăstiriţa (în Serbia), Vodiţa, Gura Motrului, Topolniţa, Vişina, Aninoasa, Tismana, (în Ţara Românească) şi Prislop (în Ţara Haţegului).
Împreună cu el, Cuviosul Nicodim aduce un grup de călugări organizaţi în viaţă de obşte şi trăitori în rugăciunea inimii: Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul.
Locul de rugăciune, priveghere şi odihnă al Cuviosului, a fost în grota aflată pe stânca de lângă mănăstire.
Cuviosul Nicodim a fost solicitat să mijlocească pentru Serbia la Constantinopol, în anul 1375 ridicarea anatemei, datorată conflictului dintre aceste două Biserici din anul 1346. Patriarhul Filotei al Constantinopolului la apreciat foarte mult pe Sfântul Nicodim, i-a dăruit cârja sa, trei părticele de sfinte moaşte şi la făcut arhimandrit, Mănăstirea Tismana devenind „Marea Lavră” şi prima arhimandrie din ţară.
La Mănăstirea Tismana, Cuviosul Nicodim a întemeiat o vestită şcoală de caligrafie cu copişti de cărţi bisericeşti în diverse limbi. El însuşi în anul 1405 a caligrafiat şi miniat un Tetravanghel pe pergament pe care la ferecat cu coperte de argint aurit, măiestrit lucrate, o capodoperă a epocii. Este cea mai veche carte datată din Ţara Românească cu cea mai veche ferecătură şi se află la Muzeul Naţional de Istorie din Bucureşti.
Cuviosul Nicodim s-a mutat la cele veşnice la 26 decembrie 1406 şi a fost îngropat în mormântul din pridvorul bisericii, pe care şi l-a săpat dinainte. Acum o candelă neadormită veghează acest loc unde i s-au odihnit sfintele moaşte.

BISERICA Mănăstirii Tismana a fost sfinţită la 15 august 1378 cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, fapt întărit documentar de hrisovul Voievodului Dan I din 1385, octombrie 3, care se păstrează şi astăzi.
Ea este construită în stil bizantin, plan triconc, cu ziduri de piatră foarte groase, cu trei turle pe naos, pronaos şi pridvor şi este susţinută de contraforţi şi de pridvorul ce înconjoară pronaosul şi o parte din naos.
De-a lungul timpurilor, datorită deselor prigoane ale păgânilor asupra ţării noastre, Mănăstirea Tismana a suferit mai multe distrugeri şi transformări, multe refaceri şi donaţii din partea voievozilor Basarabi şi a unor boieri înstăriţi, mănăstirea fiind ctitorie voievodală şi un puternic loc strategic. În 1520 voievodul Neagoe Basarab a acoperit biserica cu plumb; în 1541 domnitorul Radu Paisie a făcut chenarele şi uşile bisericii mari; Matei Basarab a făcut biserica mică a spitalului mănăstiresc (1650), clopotniţa şi a dăruit un clopot mare; marele ban al Craiovei Cornea Brăiloiu a refăcut chiliile şi casele egumeneşti, de asemenea a făcut mari donaţii mănăstirii; Jupâneasa Stanca Glogoveanu a refăcut pictura (1733 şi 1766) şi uşile bisericii (1782). Importante danii şi obiecte de cult a făcut Constantin Brâncoveanu.

PICTURA. La început Biserica a fost zugrăvită într-o singură culoare, în ocru, cu figuri geometrice şi florale. Prima pictură iconografică a fost executată abia în secolul al XVI-lea (1564) de pictorul Dobromir din Târgovişte. Această pictură în culori vegetale se află şi astăzi pe pereţii din pronaos fiind cea mai veche pictură bizantină ce se păstrează în Ţara Românească.
În anul 1732 se reface pictura din Naos şi Sfântul Altar cu ajutorul material al Doamnei Stanca Glogoveanu, în Pronaos fresca din 1564 nu a fost distrusă, ci peste ea a fost aplicată o nouă frescă datată 1766 pictor fiind Dimitrie Diaconu.
În 1955, în cadrul lucrărilor de restaurare a Mănăstirii conduse de G. Russu s-a trecut la extracţia frescei din 1766 din Pronaos – caz unic în Europa. Fresca extrasă a fost încorporată în pereţii muzeului Mănăstirii şi pe coridoarele chiliilor. Totodată s-a restaurat şi conservat prima pictură, din 1564, care a fost lucrată după toate canoanele artei bisericeşti, cu deosebit talent şi evlavie. La realizarea celor nouă registre ale Sinaxarului s-a folosit un roşu oriental – culoare specifică doar Mănăstirii Tismana.
O ultimă pictură a Bisericii s-a făcut în Pridvor care a fost reconstruit în 1983, după planul Sfântului Nicodim şi pictat în 1994 de pictorul Grigore Popescu din Câmpulung Muscel. Este pictură bizantină, cu desen corect şi armonie discretă a tonurilor cromatice, cu prezentare iconografică unică. Aici, pentru prima dată sunt pictaţi toţi sfinţii daco-români descoperiţi şi canonizaţi în ultimii ani ai secolului al XX-lea, alături de toţi sfinţii români ce se prăznuiau.

TEZAURUL Mănăstirii Tismana a fost deosebit de mare, dar stricăciunile aduse mănăstirii de veacuri a făcut să se piardă. O parte din obiectele de valoare păstrate se găsesc la Muzeul de Artă a României. Muzeul Mănăstirii are o bogată colecţie de picturi murale (provenite din Pronaos, pictura din 1766), icoane vechi pe lemn, obiecte de cult, cărţi vechi, veşminte, uşile vechi ale bisericii (1782) şi altele.
În Biserică se găseşte o raclă de argint, executată de artistul plastic Gheorghe Stoica din Bucureşti în 1980, care conţine trei părticele de Sfinte Moaşte: de la Sfântul Nicodim degetul arătător de la mâna dreaptă şi crucea de plumb ce o purta la gât, de la Sfântul Ignatie Teoforul şi Sfântul Ioan Gură de Aur.
Biserica Mănăstirii Tismana îşi etalează statutul de „monument de artă” prin tot ceea ce reprezintă şi există în ea: catapeteasma din stejar executată în 1766 în stil post-brâncovenesc cu ornamente florale, suflată în aur, cu icoanele împărăteşti (1844); iconostasul mic sculptat în lemn de tei, aurit, executat de Ghenadie monahul (1741-1742); stranele (tetrapoadele) sculptate de călugări în anul 1731 şi 1735; policandrul mare din alamă lustruită secolul al XIX-lea; toaca metalică de forma vulturului bicefal – stema domnitorilor Basarabi, deosebit de valoroasă, şi altele.
Poetul George Coşbuc a dăruit pentru Paraclisul ctitorit de Matei Basarab două vitralii din 1916, deosebit de frumoase, în memoria fiului său Alexandru, iar G. Sfetea, un alt vitraliu pentru mama lui Maria, aflate acum în Muzeul Mănăstirii.
Mănăstirea Tismana a fost transformată în chinovie de maici în anul 1949, care duc viaţă de obşte, împletind munca cu rugăciunea. Slujbele se săvârşesc după tipicul tradiţional. Sfânta Liturghie în fiecare zi, Vecernia seara şi Miezonoptica şi Utrenia la miezul nopţii; Cântările se fac pe muzică psaltică conform tipicului monahal.
În prezent, Mănăstirea are 60 de vieţuitoare, dintre care cinci stau în schiturile mănăstirii, stareţă de peste 40 de ani este Stavrofora Ierusalima Gligor sub a cărei păstorire Mănăstirea Tismana a cunoscut multe şi importante înnoiri.
Pe muntele Cioclovina, la N-V de Mănăstirea Tismana se află două schituri: Cioclovina de Jos, amintit documentar în anul 1660, iar în anul 1715 conform pisaniei a fost refăcut de egumenul Nicodim, având hramul „Sfinţii Voievozi”, şi Cioclovina de Sus, ridicat de acelaşi egumen în anul 1714, pe vârful muntelui având hramul „Schimbarea la Faţă”. Bisericuţa Schitului Cioclovina de Sus a fost pictată în anul 1999 de pictorul Grigore Popescu. A fost sfinţită de IPS Teofan, Arhiepiscop al Craiovei şi Mitropolitul Olteniei în vara anului 2005.
Mănăstirea Tismana a fost şi rămâne cea mai veche vatră de cultură, un uriaş muzeu al trecutului, un sanctuar pentru marile arderi umane ale prezentului şi o fereastră deschisă spre aspiraţiile viitorului.