Despre Romania

Romania se invecineaza la nord si la est cu Republica Ucraina si, respectiv, cu Republica Moldova, la vest cu Ungaria, la sud-vest cu Serbia, la sud cu Bulgaria si la sud-est cu Marea Neagra. Doua treimi din frontiera este parcursa de rauri (Dunarea, Prutul, Tisa) si litoral (Marea Neagra), iar o treime este trasata pe pamant.
Granite Lungime totala Terestre Fluviale Maritime
Total 3149.9 1085.5 1817.0 247.4
Bulgaria 631.3 139.1 470.0 22.2
Iugoslavia 546.4 256.8 289.6 -
Republica Moldova 681.3 - 681.3 -
Ucraina 649.4 273.8 343.9 31.7
Ungaria 448.0 415.8 32.2 -
Marea Neagra 193.5 - - 193.5

Stat situat in SE Europei Centrale, in nordul peninsulei Balcanice, pe Dunarea Inferioara, cu iesire la Marea Neagra. Romania se intinde intre 43° 37´ 07´´ si 48° 15´ 06´´ latitudine nordica si 20° 15´ 44´´ si 29° 41´ 24´´ longitudine estica. Paralela 45° (la jumatatea distantei dintre Ecuator si Polul Nord) traverseaza Romania la 70 km nord de capitala tarii si meridianul 25° longitudine estica (la jumatatea distantei intre Coasta Oceanului Atlantic si Muntii Urali) se intinde la 90 km vest de Bucuresti.

UMANITAR
Asociatia P.A.V.E.L.
Apel umanitar
COPII QU'ON FORME (Asociatie umanitara fraco-româna pentru drepturile copilului)
Romania Charity Quiz:
The Really Obscure quiz
The Cleaford Christian Trust
Charities working in Romania
Shop at our charity page
LDICAR - Liga dreptatii impotriva coruptiei si abuzurilor din România

EDUCATIA

Printre primele scoli de pe teritoriul de azi a României, mentionata in documente, este din secolul al XI-lea, scoala pentru cler functionând pe lânga Episcopia Catolica din Cenad. O scoala româneasca exista in 1495 in Scheii Brasovului, iar in 1544 umanistul sas transilvanean J. Honteurs a infiintat o scoala saseasca in orasul sau natal, Brasov. In secolul al XIX-lea in sate existau scoli primare, de obicei functionând pe lânga biserica, si seminarii pe lânga manastiri. In familiile de boieri educatia era facuta prin intermediul lectiilor private, cu profesori români, greci, si dupa secolul al XVIII-lea, francezi si germani. "Academii regale", scoli infiintate pentru domnitori, au fost deschise in Principatele române din afara arcului carpatic in secolul al XVII-lea. Limba de predare in aceste scoli, care includeau si stadiul universitar, a fost in principal greaca si acest lucru a durat pâna la sfâsitul perioadei fanariote.

In primele decade ale secolului al XIX-lea a inceput educatia la nivel inalt in limba româna: in Moldova, la Iasi (1814), prin Gheorghe Asachi, si in Tara Româneasca (1818) prin Gheorghe Lazar, un profesor român nascut in Transilvania. In conformitate cu Legea Instructiei publice, promulgata de domnitorul Alexandru Ioan Cuza in 1864, invatamântul primar a devenit obligatoriu si gratuit. In timpul domniei lui Cuza au luat fiinta primele universitati, la Iasi (1860) si la Bucuresti (1864). Aceste universiati au fost urmate de una la Cluj (1872) si una la Cernauti (1875). Dupa instaurarea regimului comunist, noua lege a educatiei a extins proprietatea statului asupra tuturor institutiilor de invatamânt iar programa a fost adaptata scopurilor ideologice. Analfabetismul, care in perioada interbelica afecta un sfert din populatia tarii a fost eradicat printr-o campanie intensiva, iar invatamântul obligatoriu s-a extins la 7, 8 si mai târziu la 10 ani, iar vârsta scolara a scazut de la 7 la 6 ani.

In 1990, dupa aproape o jumatate de secol de dominatie absoluta a statului in sistemul educational, au fost infiintate primele scoli private. Numarul gradinitelor private, liceelor private, scolilor de arta si muzica precum si a scolilor profesionale private este inca foarte scazut. Dar in universitatile particulare invata cam un sfert din numarul total al studentilor. Reforma in educatie, care este in curs de desfasurare, are drept scop aducerea invatamântului românesc la standardele Uniunii Europene.

In prezent, numarul institutiilor de invatamânt de toate gradele este in jur de 30.000 in care invata 4,7 milioane de elevi si studenti, 20% din populatia tarii. Numarul de copii din gradinite este de 660.000; numarul elevilor de 3,6 milioane iar al studentilor de 355.000. In anul scolar 1996/1997 au fost 1625 de elevi si 157 de studenti la 10.000 de locuitori. Numarul total al profesorilor este de 313.000.

Sistemul educatiei nationale consta din: invatamânt prescolar pentru copii intre 3 si 6 ani, invatamânt primar (intre 7 si 10 ani, clasele I-IV), scoala gimnaziala (intre 11 si 14 ani, clasele V-VIII), liceu (intre 15 si 18 ani, clasele IX-XII). Scoala primara si gimnaziala sunt obligatorii. Exista scoli profesionale si de ucenici pentru cei care au absolvit 8 clase, scoli de maistri sau scoli postliceale pentru cei care au terminat liceele, toate cu o durata de 1-2 ani. Invatamântul universitar dureaza intre 4 si 6 ani si are principalele centre in: Bucuresti, Iasi, Cluj-Napoca, Timisoara, Craiova, Brasov, Galati, centre universitare inca de inainte de 1990. Dupa 1990 institutii de invatamânt superior s-au deschis in alte 18 orase. Invatamântul primar si cel gimnazial se desfasoara si in limbile materne ale minoritatilor - maghiara, germana, sârba, ucrainiana, slovaca, ceha si croata. Pentru copii cu handicap exista scoli speciale (288 de scoli, cu 55.326 de elevi, 10.773 profesori in anul scolar 1996/1997). anul scolar 1996/1997
Scoala primara si gimnaziala Licee Invatamânt superior
Unitati: 13.978 Unitati: 1.295 Unitati:
Facultati: 102
485
Elevi: 2.546.231 Elevi: 792.788 Studenti:
din care la forma scurta: 358.488
17.162
Profesori si invatatori: 175.426 Profesori: 64.485 Profesori: 23.477
% din totalul copiilor de varsta scolara: 95.5 % din totalul persoanelor cu vârsta intre 15-18: 61.1 % din persoanele cu vârsta intre 19-23 de ani: 24.0


In timpul anului scolar 1996/1997 aproximativ 225.000 de elevi si studenti au beneficiat de burse si 190.000 de cazare in camine studentesti sau scolare, facilitati oferite de Ministerul Educatiei Nationale.

Programa pentru ciclul primar, gimnazial dar si pentru licee include si religia, cu posibilitatea de a nu urma acest curs (cu consimtamântul parintilor). Daca elevul nu doreste sa urmeze cursul de religie scoala in care invata il va considera promovat si fara aceasta materie.

ACADEMIA ROMÂNA

Este cel mai mare forum stiintific si cultural din tara. Nucleul initial a fost Societatea Româna Literara (1866), care in acelasi an s-a transformat in Societatea Academica Româna care si-a inceput efectiv activitatea in 1867 la Bucuresti.

In 1948 a fost organizata ca Academia Republicii Populare România (intre 1965-1989 Academia Republicii Socialiste România), cele mai multe din numele cunoscute din cultura si stiinta (mai ales din stiintele sociale) fiind excluse din acest for si inlocuite cu lideri comunisti, proces ce a dus la ideologizarea institutiei. Reorganizata in 1990, Academia Româna isi desfasoara activitatea in 14 sectiuni, având 175 de membri (86 membri deplini si 89 membri corespondenti) si 92 de membri onorifici din 21 de tari. Ea are trei sucursale in Iasi, Cluj, Timisoara si coordoneaza 66 de institutii de cercetare (26 infiintate dupa 1989) cu aproape 2.600 de cercetatori. Biblioteca Academiei este cea de-a doua biblioteca ca marime din tara (cu peste 7.300.000 de titluri) iar Editura Academiei publica Analele Academiei Române si Memoriile Academiei Române precum si peste 95 de publicatii ale institutiilor pe care le coordoneaza.


SANATATEA


La un an dupa instalarea comunistilor la putere sistemul de protectie sociala a fost preluat de catre stat, cabinetele private de medicina au fost inchise iar asigurarea sanatatii a devenit gratuita pentru intreaga populatie.

Dupa 1990 sistemul se sanatate si protectie sociala a fost restructurat, procesul fiind lent si dificil. Sectorul privat in acest domeniu se dezvolta cu dificultate. La 1 ianuarie 1997 el detinea 15% din policlinici, 75% din farmacii si un spital din totalul de 415. Existau in jur de 3.300 cabinete medicale particulare si 2.700 cabinete stomatologice. In sistemul de asigurare a sanatatii au acces gratuit persoanele angajate care si-au platit contributia la asigurarile sociale, copiii si pensionarii.

Structura unitatilor de asiguare a sanatatii la 1 iulie 1997 era urmatoarea: spitale (415 cu 171.000 paturi), policlinici (590), centre de sanatate (6.058) si farmacii (3.603). Sunt in medie 7,6 paturi de spital la mia de locuitori. Numarul personalului medical la aceeasi data era de 40.900 medici (1 medic la 552 de locuitori); 5.900 dentisti si 2600 farmacisti; personal medical auxiliar 128.000 personal auxiliar 68.000. In timpul regimului comunist dependenta de droguri nu a fost o problema. In ultimii ani România a fost un teritoriu de tranzit a drogurilor catre centrul si vestul Europei dar au aparut aici si primii consumatori in rândul tinerilor. Intre 1985 si 1998 au fost confirmate 5.503 cazuri de SIDA in România (din care 5.000 de copii apartinând in proportie de 99% generatiilor 1987-1990). 2099 de persoane infectate cu HIV au murit.

UMANITAR
Asociatia P.A.V.E.L.
Apel umanitar
COPII QU'ON FORME (Asociatie umanitara fraco-româna pentru drepturile copilului)
Romania Charity Quiz:
The Really Obscure quiz
The Cleaford Christian Trust
Charities working in Romania
Shop at our charity page
LDICAR - Liga dreptatii impotriva coruptiei si abuzurilor din România

EDUCATIA

Printre primele scoli de pe teritoriul de azi a României, mentionata in documente, este din secolul al XI-lea, scoala pentru cler functionând pe lânga Episcopia Catolica din Cenad. O scoala româneasca exista in 1495 in Scheii Brasovului, iar in 1544 umanistul sas transilvanean J. Honteurs a infiintat o scoala saseasca in orasul sau natal, Brasov. In secolul al XIX-lea in sate existau scoli primare, de obicei functionând pe lânga biserica, si seminarii pe lânga manastiri. In familiile de boieri educatia era facuta prin intermediul lectiilor private, cu profesori români, greci, si dupa secolul al XVIII-lea, francezi si germani. "Academii regale", scoli infiintate pentru domnitori, au fost deschise in Principatele române din afara arcului carpatic in secolul al XVII-lea. Limba de predare in aceste scoli, care includeau si stadiul universitar, a fost in principal greaca si acest lucru a durat pâna la sfâsitul perioadei fanariote.

In primele decade ale secolului al XIX-lea a inceput educatia la nivel inalt in limba româna: in Moldova, la Iasi (1814), prin Gheorghe Asachi, si in Tara Româneasca (1818) prin Gheorghe Lazar, un profesor român nascut in Transilvania. In conformitate cu Legea Instructiei publice, promulgata de domnitorul Alexandru Ioan Cuza in 1864, invatamântul primar a devenit obligatoriu si gratuit. In timpul domniei lui Cuza au luat fiinta primele universitati, la Iasi (1860) si la Bucuresti (1864). Aceste universiati au fost urmate de una la Cluj (1872) si una la Cernauti (1875). Dupa instaurarea regimului comunist, noua lege a educatiei a extins proprietatea statului asupra tuturor institutiilor de invatamânt iar programa a fost adaptata scopurilor ideologice. Analfabetismul, care in perioada interbelica afecta un sfert din populatia tarii a fost eradicat printr-o campanie intensiva, iar invatamântul obligatoriu s-a extins la 7, 8 si mai târziu la 10 ani, iar vârsta scolara a scazut de la 7 la 6 ani.

In 1990, dupa aproape o jumatate de secol de dominatie absoluta a statului in sistemul educational, au fost infiintate primele scoli private. Numarul gradinitelor private, liceelor private, scolilor de arta si muzica precum si a scolilor profesionale private este inca foarte scazut. Dar in universitatile particulare invata cam un sfert din numarul total al studentilor. Reforma in educatie, care este in curs de desfasurare, are drept scop aducerea invatamântului românesc la standardele Uniunii Europene.

In prezent, numarul institutiilor de invatamânt de toate gradele este in jur de 30.000 in care invata 4,7 milioane de elevi si studenti, 20% din populatia tarii. Numarul de copii din gradinite este de 660.000; numarul elevilor de 3,6 milioane iar al studentilor de 355.000. In anul scolar 1996/1997 au fost 1625 de elevi si 157 de studenti la 10.000 de locuitori. Numarul total al profesorilor este de 313.000.

Sistemul educatiei nationale consta din: invatamânt prescolar pentru copii intre 3 si 6 ani, invatamânt primar (intre 7 si 10 ani, clasele I-IV), scoala gimnaziala (intre 11 si 14 ani, clasele V-VIII), liceu (intre 15 si 18 ani, clasele IX-XII). Scoala primara si gimnaziala sunt obligatorii. Exista scoli profesionale si de ucenici pentru cei care au absolvit 8 clase, scoli de maistri sau scoli postliceale pentru cei care au terminat liceele, toate cu o durata de 1-2 ani. Invatamântul universitar dureaza intre 4 si 6 ani si are principalele centre in: Bucuresti, Iasi, Cluj-Napoca, Timisoara, Craiova, Brasov, Galati, centre universitare inca de inainte de 1990. Dupa 1990 institutii de invatamânt superior s-au deschis in alte 18 orase. Invatamântul primar si cel gimnazial se desfasoara si in limbile materne ale minoritatilor - maghiara, germana, sârba, ucrainiana, slovaca, ceha si croata. Pentru copii cu handicap exista scoli speciale (288 de scoli, cu 55.326 de elevi, 10.773 profesori in anul scolar 1996/1997). anul scolar 1996/1997
Scoala primara si gimnaziala Licee Invatamânt superior
Unitati: 13.978 Unitati: 1.295 Unitati:
Facultati: 102
485
Elevi: 2.546.231 Elevi: 792.788 Studenti:
din care la forma scurta: 358.488
17.162
Profesori si invatatori: 175.426 Profesori: 64.485 Profesori: 23.477
% din totalul copiilor de varsta scolara: 95.5 % din totalul persoanelor cu vârsta intre 15-18: 61.1 % din persoanele cu vârsta intre 19-23 de ani: 24.0


In timpul anului scolar 1996/1997 aproximativ 225.000 de elevi si studenti au beneficiat de burse si 190.000 de cazare in camine studentesti sau scolare, facilitati oferite de Ministerul Educatiei Nationale.

Programa pentru ciclul primar, gimnazial dar si pentru licee include si religia, cu posibilitatea de a nu urma acest curs (cu consimtamântul parintilor). Daca elevul nu doreste sa urmeze cursul de religie scoala in care invata il va considera promovat si fara aceasta materie.

ACADEMIA ROMÂNA

Este cel mai mare forum stiintific si cultural din tara. Nucleul initial a fost Societatea Româna Literara (1866), care in acelasi an s-a transformat in Societatea Academica Româna care si-a inceput efectiv activitatea in 1867 la Bucuresti.

In 1948 a fost organizata ca Academia Republicii Populare România (intre 1965-1989 Academia Republicii Socialiste România), cele mai multe din numele cunoscute din cultura si stiinta (mai ales din stiintele sociale) fiind excluse din acest for si inlocuite cu lideri comunisti, proces ce a dus la ideologizarea institutiei. Reorganizata in 1990, Academia Româna isi desfasoara activitatea in 14 sectiuni, având 175 de membri (86 membri deplini si 89 membri corespondenti) si 92 de membri onorifici din 21 de tari. Ea are trei sucursale in Iasi, Cluj, Timisoara si coordoneaza 66 de institutii de cercetare (26 infiintate dupa 1989) cu aproape 2.600 de cercetatori. Biblioteca Academiei este cea de-a doua biblioteca ca marime din tara (cu peste 7.300.000 de titluri) iar Editura Academiei publica Analele Academiei Române si Memoriile Academiei Române precum si peste 95 de publicatii ale institutiilor pe care le coordoneaza.


SANATATEA


La un an dupa instalarea comunistilor la putere sistemul de protectie sociala a fost preluat de catre stat, cabinetele private de medicina au fost inchise iar asigurarea sanatatii a devenit gratuita pentru intreaga populatie.

Dupa 1990 sistemul se sanatate si protectie sociala a fost restructurat, procesul fiind lent si dificil. Sectorul privat in acest domeniu se dezvolta cu dificultate. La 1 ianuarie 1997 el detinea 15% din policlinici, 75% din farmacii si un spital din totalul de 415. Existau in jur de 3.300 cabinete medicale particulare si 2.700 cabinete stomatologice. In sistemul de asigurare a sanatatii au acces gratuit persoanele angajate care si-au platit contributia la asigurarile sociale, copiii si pensionarii.

Structura unitatilor de asiguare a sanatatii la 1 iulie 1997 era urmatoarea: spitale (415 cu 171.000 paturi), policlinici (590), centre de sanatate (6.058) si farmacii (3.603). Sunt in medie 7,6 paturi de spital la mia de locuitori. Numarul personalului medical la aceeasi data era de 40.900 medici (1 medic la 552 de locuitori); 5.900 dentisti si 2600 farmacisti; personal medical auxiliar 128.000 personal auxiliar 68.000. In timpul regimului comunist dependenta de droguri nu a fost o problema. In ultimii ani România a fost un teritoriu de tranzit a drogurilor catre centrul si vestul Europei dar au aparut aici si primii consumatori in rândul tinerilor. Intre 1985 si 1998 au fost confirmate 5.503 cazuri de SIDA in România (din care 5.000 de copii apartinând in proportie de 99% generatiilor 1987-1990). 2099 de persoane infectate cu HIV au murit.

Primele asociatie sportive din Romania a fost infiintate la mijlocul secolului 19.
Una din primele s-a numit "Societatea de dare la semn" (infiintata in timpul domniei lui Al. I. Cuza - 1859-1866).
In primii ani ai secolului 20 s-au extins sporturi ca box, ciclism si mai tarziu jocurile de echipe.
Primul meci de fotbal s-a jucat la Timisoara in 1902 iar in 1910 a fost infiintat primul club de rugby in Bucuresti.


Doi ani mai tarziu a fost infiintata in capitala Federatia Societatilor Sportive din Romania, fiind urmat de infiintarea Comitetului Olimpic Roman in 1914.
Prima institutie de invatamant superior in acest domeniu, Institutul National de Educatie Fizica, si-a deschis portile in 1923. In perioada dintre cele doua razboaie mondiale sportivi romania au obtinut primele victorii in concursuri internationale.

Prima medalie olimpica, una de bronz, a fost castigata la Paris in 1924 de catre echipa de rugby; ea a fost urmata de una de argint la cursele de cai la Olimpiada din Berlin din 1936. Primele titluri de campion mondial au fost castigate in 1934 si 1936 la sanie, in timp ce boxul romanesc obtinea primul titlu european in 1930 prin Lucian Popescu.

Dupa cel de al doilea razboi mondial, in timpul regimului comunist sportul a fost considerat "un domeniu de interes national" si misiunea lui era, la fel ca si in cazul celorlalte state est-europene, de a creste prestigiul nu numai a tarii dar si a regimului pe scena lumii. In termeni materiali de infrastructura, acest lucru a fost benefic. Au fost facute investitii semnificative in centre sportive, echipament si aparatura; doua ore de sport pe saptamana erau obligatorii in tot ciclul scolar si au fost infiintate scoli sportive cu antrenamente intensive. Stadioane, terenuri de sport si sali de sport au fost construite in marile orase, dar nu multe piscine si patinoare. Sportul de masa era incurajat. Pe de alta parte, acest lucru era insotit de un control atent si o coordonare a performantelor sportive. Sportivi romani au avut tot timpul statut de amatori, sportul profesionist nu a fost acceptat de autoritati.
Un "Comitet National", mai tarziu denumit "Uniune", iar apoi "Consiliul national pentru educatie fizica si sport" cu statut de minister, coordona toate activitatile sportive la nivel national. De a lungul ultimei jumatati de secol fotbalul a ramas cel mai popular sport. Celelalte discipline erau mai mult sau mai putin populare in functie de succesele internationale obtinute in concursurile internationale.

In anii 50 s-au inregistrat succese notabile la tenis de masa feminin, tir, box, lupte si haltere. La Jocurile Olimpice de la Helsinki (1952), Iosif Sarbu a adus prima medalie de aur (la tir). In anii 60 si 70 in atletismul feminin au fost performante deosebite. Intre anii 1957 si 1961 Iolanda Balas a imbunatatit recordul mondial la saritura in inaltime de 14 ori si a castigat medalii de aur la Jocurile Olimpice din 1960 si 1964.

La caiac-canoe tara noastra s-a impus prin echipe de exceptie ce au creat adevarate scoli care au pastrat in acest sport Romania pe primele locuri in lume. Canoistul Ivan Patzaichin, originar din Delta Dunarii, a fost de patru ori campion olimpic (Mexico City - 1968, München - 1972, Moscova - 1980 si Los Angeles - 1984) si a castigat de sapte ori titlul olimpic si mondial intre 1970 si 1983.

Prin Ion Tiriac si Ilie Nastase (ultimul fiind castigatorul marelui premiu FILT in 1972 si 1973) Romania a fost de trei ori la finalista in Cupa Davis, fara insa a o castiga vreodata. Multumita acestori mari sportivi, tenisul este foarte popular in Romania.

Printre sporturile de echipa cu traditie deosebita este handbalul, mai intaii handbalul femini si apoi cel masculin, care au oferit oportunitatea atat echipei nationale cat si echipelor de club sa urce rapid pe scara valorica europeana, mondiala si olimpica. 1976 a fost anul care a adus celebritatea scolii romanesti de gimnastica, gimnastele romance mentinandu-se in elita mondiala si in prezent. La Jocurile Olimpice din Montreal din 1976 Nadia Comaneci a castigat trei medalii de aur, una de argint si una de bronz.

Dupa colapsul regimului comunist in Decembrie 1989, sportul romanesc a intrat si el intr-o perioada de tranzitie. Implicarea statului a scazut si la fel si sursele de finantare. Si totusi dinamismul celor 45 de federatii de specialitate, eforturile cluburilor, care la randul lor au fost restructurate, a adus Romaniei un total de 18 respectiv 20 de medalii, la ultimele doua editii ale Jocurilor Olimpice - Barcelona (1992) si Artlanta (1996) - ajungand ca Romania sa ocupe locul 14 pe natiuni (cu 4 medalii de aur la fiecare olimpiada). In ultimii ani au fost obtinute rezultate notabile in gimnastica feminina, canotaj, box (Mihai Leu a obtinut centura de campion mondial profesionist) si, bineinteles, la fotbal, Romanii avand participari remarcabile la ultimele trei editii ale Cupei Mondiale.
Sporturile de iarna, inotul si ciclismul, in schimb, au fost un fel de Cenusarese. De remarcat ca sportul traditional al Romaniei, oina (apropiat de baseball) nu a fost niciodata popular nici printre sportivi nici printre spectatori.

„Deşteaptă-te, române!” este, din 1990, imnul naţional al României ( ascultă imnul). Muzica are autor necunoscut (vezi mai jos). Versurile şi aranjamentul aparţin lui Andrei Mureşanu (1816 - 1863), poet de factură romantică, ziarist, traducător, un adevărat tribun al epocii marcate de Revoluţia de la 1848.

Poemul „Un răsunet” al lui Andrei Mureşanu, redactat şi publicat în timpul Revoluţiei de la 1848, a fost pus pe note în ziua în care autorul l-a recitat câtorva prieteni braşoveni, fiind cântat pentru prima oară la Braşov, într-o grădină din Şchei, şi nu în data de 29 iulie 1848 la Râmnicu Vâlcea, aşa cum este îndeobşte cunoscut (deşi nu se precizează care era acel cântec patriotic, cântat de cei prezenţi, s-a presupus fără dovezi că era vorba despre acesta).

Anton Pann este creditat ca autor al muzicii imnului,[1] dar melodia pe care Andrei Mureşanu a pus versurile sale avea o largă circulaţie în epocă şi nu i se cunoaşte cu certitudine autorul. Era o melodie cântată de obicei pe un text religios, ce purta numele Din sânul maicii mele.[2] Gheorghe Ucenescu a fost cel care i-a intonat-o, printre altele, la cererea poetului, care căuta o melodie potrivită pentru versurile sale.

De atunci, acest imn a fost cântat cu ocazia fiecărui conflict în România, datorită mesajului de patriotism şi de libertate pe care îl poartă în el. Acesta a fost şi cazul în timpul Revoluţiei române din 1989, când practic instantaneu şi generalizat a fost cântat ca un adevărat imn naţional, înlocuind imnul comunist „Trei culori”.

Timp de câţiva ani „Deşteaptă-te, române!” a fost şi imnul naţional al Moldovei, dar a fost înlocuit în 1994 cu „Limba noastră”.


Istoria imnului

Începând din 1848, „Deşteaptă-te, române!” a fost un cântec foarte drag românilor, insuflându-le curaj în momentele cruciale ale istoriei, cum ar fi Războiului de independenţă (1877 - 1878), primul şi al doilea război mondial. Mai ales în timpul crizei după lovitura de stat din 23 august 1944, când România s-a detaşat de alianţa cu Germania lui Hitler, alăturându-se Aliaţilor, acest imn a fost cântat în mod spontan de toţi şi emis pe toate staţiile radio.

Imediat după instaurarea deplinei dictaturi comuniste la 30 decembrie 1947, când regele Mihai I a fost forţat să abdice, „Deşteaptă-te, române!”, ca şi alte marşuri şi cântece patriotice, a fost interzis, intonarea sau fredonarea lor fiind pedepsite cu ani grei de închisoare. Din anii 1970, melodia a putut fi din nou cântată dar fără versurile originale.

În ziua revoltei de la Braşov, 15 noiembrie 1987, muncitorii de la uzinele de Autocamioane au început să cânte această melodie, mulţi dintre ei nemaiştiind versurile. Cu toate acestea melodia a continuat fără întrerupere.

Pe 22 decembrie 1989, în timpul revoluţiei anticomuniste, imnul s-a înălţat pe străzi, însoţind uriaşele mase de oameni, risipind frica de moarte şi unind întregul popor în sentimentele nobile ale momentului. Astfel, instituirea sa ca imn naţional a venit de la sine, impunându-se generalizat, fără şovăială, sub formidabila presiune a manifestanţilor.

Prima înregistrare a melodiei s-a făcut pe disc, în 1900, în S.U.A., în interpretarea solistului Alexandru Pascu. Abia în 1910, fanfara Batalionului 2 Pionieri din Bucureşti reunită cu fanfara Regimentului Ştefan cel Mare din Iaşi au realizat cea dintâi înregistrare instrumentală. În acelaşi an, corul „Ion Vidu” din Lugoj a înregistrat pentru prima dată pe disc varianta corală.

Semnificaţia imnului

Titlul „Deşteaptă-te, române!” este în acelaşi timp social şi naţional; social, deoarece impune o permanentă stare de a asigura tranziţia către o lume nouă; naţional, deoarece alătură această deşteptare tradiţiei istorice. Imnul conţine acest sublim „acum ori niciodată”, prezent şi în alte imnuri naţionale, de la „paion”-ul cu care grecii au luptat la Marathon şi Salamina până la „Marseilleza” Revoluţiei franceze.

Alt imn
Pe lângă acest imn, românii mai au Hora Unirii, pe versurile scrise în 1855 de poetul Vasile Alecsandri şi adaptate la muzică de către compozitorul Alexandru Flechtenmacher. Hora Unirii a fost mai întâi cântată în timpul unirii Principatelor (1859). Astăzi, se interpretează la diverse ocazii festive, mai cu seamă la sărbătorirea unirii din 1859 (24 ianuarie). Melodia este cântată pe ritmul unui dans lent, dar energic, care reuneşte întreaga adunare. Dansul în cerc, (hora), este el însuşi un vechi ritual, simbolizând comunitatea spirituală, egalitatea.

Versuri

Imnul de stat al României este alcătuit din unsprezece strofe. La ocazii festive se interpretează strofele 1, 2, 4 şi 11.

Deşteaptă-te, române, din somnul cel de moarte,
În care te-adânciră barbarii de tirani!
Acum ori niciodată croieşte-ţi altă soarte,
La care să se-nchine şi cruzii tăi duşmani!

Acum ori niciodată să dăm dovezi la lume
Că-n aste mâni mai curge un sânge de roman,
Şi că-n a noastre piepturi păstrăm cu fală-un nume
Triumfător în lupte, un nume de Traian!

Înalţă-ţi lata frunte şi caută-n giur de tine,
Cum stau ca brazi în munte voinici sute de mii;
Un glas ei mai aşteaptă şi sar ca lupi în stâne,
Bătrâni, bărbaţi, juni, tineri, din munţi şi din câmpii!

Priviţi, măreţe umbre, Mihai, Ştefan, Corvine,
Româna naţiune, ai voştri strănepoţi,
Cu braţele armate, cu focul vostru-n vine,
„Viaţă-n libertate ori moarte!” strigă toţi.

Pre voi vă nimiciră a pizmei răutate
Şi oarba neunire la Milcov şi Carpaţi!
Dar noi, pătrunşi la suflet de sfânta libertate,
Jurăm că vom da mâna, să fim pururea fraţi!

O mamă văduvită de la Mihai cel Mare
Pretinde de la fii-şi azi mână d-ajutori,
Şi blastămă cu lacrimi în ochi pe orişicare,
În astfel de pericol s-ar face vânzători!

De fulgere să piară, de trăsnet şi pucioasă,
Oricare s-ar retrage din gloriosul loc,
Când patria sau mama, cu inimă duioasă,
Va cere ca să trecem prin sabie şi foc!

N-ajunse iataganul barbarei semilune,
A cărui plăgi fatale şi azi le mai simţim;
Acum se vâră cnuta în vetrele străbune,
Dar martor ne e Domnul că vii nu o primim!

N-ajunse despotismul cu-ntreaga lui orbie,
Al cărui jug din seculi ca vitele-l purtăm ;
Acum se-ncearcă cruzii, în oarba lor trufie,
Să ne răpească limba, dar morţi numai o dăm!

Români din patru unghiuri, acum ori niciodată
Uniţi-vă în cuget, uniţi-vă-n simţiri!
Strigaţi în lumea largă că Dunărea-i furată
Prin intrigă şi silă, viclene uneltiri!

Preoţi, cu cruce-n frunte! căci oastea e creştină,
Deviza-i libertate şi scopul ei preasfânt.
Murim mai bine-n luptă, cu glorie deplină,
Decât să fim sclavi iarăşi în vechiul nost' pământ!