Despre Romania

Apele curgătoare

Cea mai mare parte a apelor curgătoare de pe teritoriul României izvorăsc din Carpaţi şi aparţin bazinului Dunării (excepţie fac unele râuri din Dobrogea). Datorită configuaţiei reliefului, reţeaua apelor curgătoare este dispusă radiar. Apele curgătoare principale care izvorăsc din Carpaţi au un profil longitudinal caracterizat prin pante mari în regiunea muntoasă, mai line în regiunea dealurilor şi piemonturilor şi foarte line în regiunea de câmpie.

Principalele bazine hidrografice de pe teritoriul României sunt: al Dunării şi al Mării Negre. Râurile din vestul României Vişeul, Iza, Someşul, Crasna, Crişurile, Mureşul, Bega se varsă prin intermediul Tisei în Dunăre, iar Timişul, Caraşul, Nera, Cerna, direct în Dunăre. Jiul, Oltul, Vedea, Argeşul, Ialomiţa, Siretul, Prutul sunt tributare Dunării. Din bazinul Mării Negre fac parte Casimcea, Taiţa, Teliţa.

Lacurile

În România sunt circa 2300 de lacuri (plus circa 1150 de iazuri) care ocupă o suprafaţă totală de aproape 2620 km², adică 1,1% din teritoriul României. Caracteristică este însă predominarea lacurilor cu suprafeţe sub 1 km² (90% din numărul total al lacurilor). Cele mai mari lacuri sunt răspândite pe litoralul Mării Negre şi în Lunca Dunării iar cele mai mici (sub 0,5 km²) în regiunile montane.

După raportul dintre evaporabilitate şi cantitatea precipitaţiilor atmosferice, lacurile din România se împart în două mari categorii:

Lacurile zonei cu umiditate deficitară, sunt repartizate geografic astfel:

Lacurile din Dobrogea, situate în lungul zonei litorale maritime şi de-a lungul văii Dunării. În sudul Deltei Dunării se întinde complexul lagunar Razelm, format din două grupe: nordică (a lacurilor cu apă dulce) şi sudică (a lacurilor sărate).

Lacurile din Podişul Moldovei, în majoritatea lor artificiale (iazuri), iar în cazuri izolate formate datorită alunecărilor de terenuri şi conurilor de dejecţie laterale, au adâncime mică (2-3 m); majoritatea sunt lacuri de apă dulce, dar în Câmpia Jijiei ele au o mineralizare destul de ridicată.

Lacurile din Podişul Transilvaniei, legate, ca geneză, de masivele saline din zona diapiră (lacurile Ursu, Negru etc). Unele din ele s-au format prin prăbuşirea vechilor saline (lacul Avram Iancu, Sic etc)

Lacurile din Câmpia Română formate în majoritatea lor datorită fenomenelor de sufoziune din depozitele de loess (Ianca, Plopul, Colentina etc) Lacurile de luncă, răspândite de-a lungul luncilor râurilor mai importante, având un regim hidrologic strâns legat de cel al râurilor (Potelu, Rastu, Suhaia etc)

Lacurile zonei cu umiditate excedentară, sunt repartizate geografic astfel:

Lacurile din Carpaţii Orientali, lacuri de baraj (Lacul Roşu), vulcanice (Sf. Ana), glaciare (Lala, Buhăescu, Iezer etc.)

Lacurile din Carpaţii Meridional, lacuri glaciare (Zănoaga, Bucura, Capra, Bâlea, Gâlcescu etc), care constituie, în majoritatea lor, obârşii ale râurilor.

Marea Neagră

Marea Neagră formează graniţa României pe o distanţă de 245 km. La data de 3 februarie 2009, Curtea Internaţională de Justiţie de la Haga decis că României îi revin în plus 9.700 kilometri pătraţi din teritoriul Mării Neagre, extinzând astfel cu 20% jurisdicţia României asupra Mării Negre. Zona s-a aflat în litigiu cu ţara vecină, Ucraina, pentru 42 de ani. În zona respectivă se află zăcăminte estimate la 70 miliarde metri cubi de gaze, respectiv 12 milioane tone de ţiţei.