Despre Romania

Apele curgătoare

Cea mai mare parte a apelor curgătoare de pe teritoriul României izvorăsc din Carpaţi şi aparţin bazinului Dunării (excepţie fac unele râuri din Dobrogea). Datorită configuaţiei reliefului, reţeaua apelor curgătoare este dispusă radiar. Apele curgătoare principale care izvorăsc din Carpaţi au un profil longitudinal caracterizat prin pante mari în regiunea muntoasă, mai line în regiunea dealurilor şi piemonturilor şi foarte line în regiunea de câmpie.

Principalele bazine hidrografice de pe teritoriul României sunt: al Dunării şi al Mării Negre. Râurile din vestul României Vişeul, Iza, Someşul, Crasna, Crişurile, Mureşul, Bega se varsă prin intermediul Tisei în Dunăre, iar Timişul, Caraşul, Nera, Cerna, direct în Dunăre. Jiul, Oltul, Vedea, Argeşul, Ialomiţa, Siretul, Prutul sunt tributare Dunării. Din bazinul Mării Negre fac parte Casimcea, Taiţa, Teliţa.

Lacurile

În România sunt circa 2300 de lacuri (plus circa 1150 de iazuri) care ocupă o suprafaţă totală de aproape 2620 km², adică 1,1% din teritoriul României. Caracteristică este însă predominarea lacurilor cu suprafeţe sub 1 km² (90% din numărul total al lacurilor). Cele mai mari lacuri sunt răspândite pe litoralul Mării Negre şi în Lunca Dunării iar cele mai mici (sub 0,5 km²) în regiunile montane.

După raportul dintre evaporabilitate şi cantitatea precipitaţiilor atmosferice, lacurile din România se împart în două mari categorii:

Lacurile zonei cu umiditate deficitară, sunt repartizate geografic astfel:

Lacurile din Dobrogea, situate în lungul zonei litorale maritime şi de-a lungul văii Dunării. În sudul Deltei Dunării se întinde complexul lagunar Razelm, format din două grupe: nordică (a lacurilor cu apă dulce) şi sudică (a lacurilor sărate).

Lacurile din Podişul Moldovei, în majoritatea lor artificiale (iazuri), iar în cazuri izolate formate datorită alunecărilor de terenuri şi conurilor de dejecţie laterale, au adâncime mică (2-3 m); majoritatea sunt lacuri de apă dulce, dar în Câmpia Jijiei ele au o mineralizare destul de ridicată.

Lacurile din Podişul Transilvaniei, legate, ca geneză, de masivele saline din zona diapiră (lacurile Ursu, Negru etc). Unele din ele s-au format prin prăbuşirea vechilor saline (lacul Avram Iancu, Sic etc)

Lacurile din Câmpia Română formate în majoritatea lor datorită fenomenelor de sufoziune din depozitele de loess (Ianca, Plopul, Colentina etc) Lacurile de luncă, răspândite de-a lungul luncilor râurilor mai importante, având un regim hidrologic strâns legat de cel al râurilor (Potelu, Rastu, Suhaia etc)

Lacurile zonei cu umiditate excedentară, sunt repartizate geografic astfel:

Lacurile din Carpaţii Orientali, lacuri de baraj (Lacul Roşu), vulcanice (Sf. Ana), glaciare (Lala, Buhăescu, Iezer etc.)

Lacurile din Carpaţii Meridional, lacuri glaciare (Zănoaga, Bucura, Capra, Bâlea, Gâlcescu etc), care constituie, în majoritatea lor, obârşii ale râurilor.

Marea Neagră

Marea Neagră formează graniţa României pe o distanţă de 245 km. La data de 3 februarie 2009, Curtea Internaţională de Justiţie de la Haga decis că României îi revin în plus 9.700 kilometri pătraţi din teritoriul Mării Neagre, extinzând astfel cu 20% jurisdicţia României asupra Mării Negre. Zona s-a aflat în litigiu cu ţara vecină, Ucraina, pentru 42 de ani. În zona respectivă se află zăcăminte estimate la 70 miliarde metri cubi de gaze, respectiv 12 milioane tone de ţiţei.

Temperat; ierni reci, înnorate cu ninsori şi ceaţă frecvente; veri însorite cu ploi şi furtuni frecvente Amplasarea României îi dă un climat continental, în special în Vechiul Regat (la est şi la sud de Carpaţii Meridionali) şi mai puţin în Transilvania, unde climatul este mai mult moderat.

O iarnă lungă şi severă (decembrie - martie), o vară fierbinte (aprilie - iulie), şi o toamnă prelungită (august - noiembrie) sunt principalele anotimpuri, cu o tranziţie rapidă din primăvară în vară. În Bucureşti, temperatura medie în sezonul rece este de -7 C iar vara mercurul termometrelor indică o medie de 25 C. Totuşi fenomenul de încalzire globală tinde să schimbe aceste valori şi in Romania. In vara anului 2007 s-au atins temperaturi de 40-42 grade C in unele zone ale tarii.

Raportat la suprafaţa relativ mică a României, relieful se caracterizează printr-o mare diversitate şi complexitate. Din întreaga suprafaţă a României, 28% este ocupată de munţi (peste 800 m altitudine), 42% de dealuri şi podişuri (200-800 m altitudine) şi 30% de câmpii (sub 200 m altitudine).

Relieful este axat pe arcul Carpaţilor. În centrul teritoriului se află Podişul Transilvaniei, înconjurat de lanţurile muntoase ale Carpaţilor Orientali, Meridionali şi Occidentali, la exteriorul cărora se întind, ca o treaptă mai joasă, podişuri şi câmpii, către care trecerea se face prin intermediul dealurilor subcarpatice.


Munţii

Carpaţii româneşti fac parte din sectorul estic al sistemului muntos alpin, bine individualizat prin direcţia generală a culmilor principale, prin altitudine, prin masivitate şi structură. Rezistenţa Platformei Ruse le-a impus Carpaţilor la formare o direcţie de la nord-nord-vest spre sud-sud-est, direcţie modificată apoi spre vest de horstul hercinic dobrogean.

Carpaţii româneşti se împart în trei mari grupe:

Carpaţii Orientali cuprinşi între graniţa nordică a României şi Valea Prahovei reprezintă cel mai lung sector al Carpaţilor româneşti. Masivele care alcătuiesc Carpaţii Orientali au următoarea alcătuire: în vest roci vulcanice, în centru roci cristaline iar în est şi sud roci sedimentare. Principalele resurse sunt: minereuri de cupru, plumb, aur, argint, mangan, cărbuni, ape minerale etc.

Carpaţii Meridionalicuprinşi între Valea Prahovei în est şi culoarul Timiş-Cerna în vest. În această grupă se întâlnesc cei mai înalţi munţi din România, 11 vârfuri au altitudini de peste 2500 m. Munţii sunt formaţi din roci cristaline şi culmi calcaroase.

Carpaţii Occidentali cuprinşi între Valea Dunării la sud şi Valea Someşului la nord. Grupa este caracterizată de altitudinile cele mai reduse ale Carpaţilor româneşti. Principalele resurse sunt: minereuri feroase şi neferoase, cărbuni, materiale de construcţii, izvoare minerale etc.

Dealuri şi podişuri

Aceste unităţi morfologice constituie o treaptă intermediară de relief între munţi şi câmpii, fiind situate la interiorul şi preexteriorul arcului carpatic. Cele mai importante sunt:

Podişul Someşan

Podişul Transilvaniei

Piemonturile Vestice

Subcarpaţii

Podişul Moldovei

Dobrogea


Această unitate morfologică cuprinsă între valea Dunării, Marea Neagră şi graniţa cu Bulgaria este alcătuită din următoarele zone de relief:

Munţii Dobrogei între valea Dunării şi podişul Babadagului

Podişul Dobrogei de Nord cuprins între Dunăre, Munţii Dobrogei, Marea Neagră şi Podişul Dobrogei de Sud

Podişul Dobrogei de Sud cuprins între Podişul Dobrogei de Nord, Dunăre, Marea Neagră şi graniţa cu Bulgaria.

Câmpiile şi Delta Dunării

Aceste unităţi morfologice constituie cele mai recente formaţii geologice pe care s-a dezvoltat cel mai tânăr relief.

Câmpia Română cuprinsă între Piemontul Getic, Subcarpaţi, Podişul Moldovei şi valea Dunării se împarte morfologic în următoarele sectoare: Câmpia Piemontană, Câmpia de divagare, Câmpia dunăreană. Este cea mai mare câmpie a României.

Câmpia de Vest cuprinde extremitatea estică a marii câmpii panonice. Principalele resurse sunt: zăcăminte de petrol, gaze naturale şi ape termale.

Delta Dunării reprezintă cea mai nouă unitate naturală din România. Este situată în nord-estul Podişului Dobrogei şi este alcătuită dintr-o asociere de grinduri fluviatile, de cordoane litorale vechi şi noi, de resturi ale reliefului predeltaic, de depresiuni cu suprafeţe şi adâncimi variabile şi de albii vechi şi noi ale Dunării. Este traversată de paralela 45° latitudine nordică.