Despre Romania

Dâmboviţa este un judeţ în regiunea Muntenia din România, cu reşedinţa la Târgovişte (populaţia oraşului: 89.000).                                                                                                             Geografie

Judeţul Dâmboviţa are o suprafaţă de 4.054 km² (1,7 % din suprafaţa ţării). Este situat în partea central-sudică a ţării, suprapunându-se bazinelor hidrografice ale râurilor Ialomiţa şi Dâmboviţa. Judeţele vecine sunt:
Braşov la nord;
Prahova la est;
Ilfov la sud-est;
Giurgiu la sud;
Teleorman la sud-vest;
Argeş la vest.

Altitudinea maximă se înregistrează în Vârful Omu (2505 m) din Munţii Bucegi, iar cea minimă de cca 120–125 m, în Câmpia Titu. Unităţile administrative componente ale judeţului sunt: 2 municipii, 5 oraşe şi 81 de comune cu 361 sate.
Relief

Teritoriul este dispus în trei trepte de relief, ce se succed de la nord spre sud pe o diferenţă de nivel de cca. 2400 m; acestea sunt alcătuite din munţi (9 %), dealuri (41 %) şi câmpii (50 %). Etajat de la câmpia joasă până la cele mai înalte piscuri ale Munţilor Bucegi, relieful judeţului Dâmboviţa prezintă o mare diversitate peisagistică. Succesiunea treptelor de relief poartă atât amprenta factorilor geologici, cât şi a celor fiziogeografici, care au participat activ la formarea şi evoluţia lor. Cea mai veche şi mai înaltă unitate de relief, situată în partea de nord a judeţului, este formată de munţii Leaota şi Bucegi. Primul masiv,fiind alcătuit din şisturi cristaline, se deosebeşte ca morfologie de Munţii Bucegi, în a căror alcătuire predomină calcarele, gresiile şi conglomeratele. Subcarpaţii alcătuiesc cea de-a doua treaptă de relief şi ocupă 23% din suprafaţa judeţului. Din punct de vedere geologic sunt alcătuiţi din depozite paleogene la nord şi neogene la sud. Aproape toată gama formaţiunilor este cutată într-o succesiune latitudinală de sinclinale şi anticlinale puternic faliate. Nota dominantă a reliefului o dau fenomenele de alunecare şi de eroziune torenţială, care scot din circuitul agricol suprafeţe apreciabile de teren. Piemontul Cândeşti constituie o treaptă de relief care se deosebeşte prin alcătuirea geologică, tectonică şi morfologică atât de Subcarpaţi, cât şi de zona de câmpie. Interfluviile sunt netede, împădurite, uşor înclinate spre sud şi fragmentate de văi mult mai adâncite în cuvertura de pietrişuri. Câmpiile, care ocupă peste 50% din suprafaţa judeţului, alcătuiesc cea mai joasă şi cea mai tânără treaptă de relief. Orientarea generală a interfluviilor , nord-vest -- sud-est, panta mică a acestora, lăţimea şi gradul slab de fragmentare dau nota dominantă a acestei unităţi. Din forajele existente se constată prezenţa unei cuverturi de pietrişuri de grosimi variabile peste care stau depozite loessoide sau de luncă. În condiţii specifice de climă şi vegetaţie, pe aceste depozite s-au format cele mai fertile soluri din judeţ.
Munţii
 
Munţii Bucegi

Unitatea montană carpatică, situată în partea de nord, cuprinde două masive – Leaota şi Bucegi - complet diferite ca structură geologică şi înfăţişare. Masivul Leaota este alcătuit predominant din şisturi cristaline cu pante domoale şi culmi rotunjite. Văile sunt puternic adâncite, însoţite de versanţi cu înclinare moderată, având înălţimile cele mai mari în Vârful Leaota: 2133 m. Masivul Bucegi, alcătuit predominant din gresii şi conglomerate şi numai parţial din calcare, are înălţimi frecvente peste 2000 m: vârful Omu - 2505 m, vârful Doamnele - 2402 m, vârful Bătrâna 2181 m.Este bine marcat în ansamblul peisajului carpatic prin abrupturile sale marginale, ce pun în evidenţă flancurile externe prin varietatea reliefului său. Alternanţa de gresii, marne şi conglomerate, neuniformitatea litologică a conglomeratelor au condiţionat apariţia prin dezagregare şi eroziune diferenţială, a unui relief rezidual de turnuri şi coloane ce iau forme dintre cele mai bizare cele mai cunoscute fiind Babele şi Sfinxul . În bazinul superior al Ialomiţei domină relieful carstic, cu abrupturi, hornuri (Hornurile Ţapului), doline, chei (Horoabele, Urşilor, Peşterii, Tătarului, Zănoagei, Orzei), peşteri (Ialomiţei). Relieful structural este evidenţiat prin suprafeţele structurale, abrupturi, brine şi poliţe structurale. În bazinul superior al Ialomiţei sunt localizate,de asemenea, numeroase urme ale glaciaţiunii cuaternare: circurile de sub Mecetul Turce şi de la obârşia văii Sugărilor, văi glaciare, custuri, morene.
Dealurile

Subcarpaţii Ialomiţei formează treapta colinară înaltă ce constituie partea central-nordică a judeţului. Sunt alcătuiţi dintr-o asociere de dealuri şi depresiuni, acestea din urmă fiind generate de eroziunea diferenţială şi dispuse în lungul văilor principale. Un prim aliniament îl formează Subcarpaţii interni, alcătuiţi din fliş cretacic şi paleogen, în care se dezvoltă pinteni prelungi cu înălţimi de 800-900 m, situaţi la baza masivelor Bucegi şi Leaota. În lungul văilor apar primele depresiuni de contact : Moroieni-Pietroşiţa pe Ialomiţa şi Runcu pe Ialomicioara. Spre sud se află o succesiune de dealuri şi depresiuni : Dl. Micloşanilor (800 m), Dealul Mare, Dl. Platul Sârnei, Depr. Bărbuleţu-Râul Alb şi Depr. Bezdead. Alternanţa gresiilor, marnelor şi argilelor puternic cutate, a sinclinalelor şi anticlinalelor fac ca eroziunea să fie intensă, procesele de versant foarte active : în lungul principalelor văi apare un nou uluc depresionar: Voineşti-Aluniş-Vulcana-Pucioasa-Vişineşti-Sultanu-Valea Lungă. Subcarpaţii externi, formaţi din depozite miopliocene, mai puţin dure, formează o treaptă mai coborâtă şi relativ mai uniformă de unde şi denumirea frecventă de plaiuri (Plaiul Măgurei, Plaiul Cărpiniş etc ). Sinclinalele şi anticlinalele sunt acoperite de o cuvertură groasă de pietrişuri şi nisipuri în care apele au sculptat un şir de depresiuni (Doiceşti, Ocniţa, Iedera-Moreni). Faţă de zona de câmpie din sud, dealurile subcarpatice se termină prin denivelări de 40-60 m, întrerupte în dreptul văilor mari de golfuri de câmpie care pătrund printre acestea. Piemontul Cândeşti, situat la vest de valea Dâmboviţei, formează treapta colinară mai joasă (300-550 m) ce intră în alcătuirea teritoriului judeţului Dâmboviţa. Este reprezentant doar prin platoul interfluvial, uşor înclinat, dintre culoarele depresionare ale văilor Dâmboviţa şi Potopu.
Câmpiile

Câmpia Română ocupă cca jumătate din suprafaţa judeţului . Ea este reprezentată prin câmpia înaltă a Dâmboviţei şi Ialomiţei şi prin câmpia de subsidenţă a Titului. Câmpia înaltă este alcătuită din câteva prelungiri, sub formă de pinteni, ale Piemontului Cândeşti (Câmpia Picior de Munte, la vest de Dâmboviţa) sau a unor fragmente de piemont (Pintenul Măgurii, la est de Ialomiţa) din Câmpia Târgoviştei, rezultată din unirea conurilor piemontane ale Dâmboviţei şi Ialomiţei şi din Câmpia Cricovului. Câmpia de subsidenţă a Titului este formată din câmpuri interfluviale înguste, separate de văi cu albii instabile, cu zone de înmlăştinare şi cu numeroase albii părăsite. Caracterul esenţial este dat de faptul că luncile au o lăţime foarte mare, devenind uneori comune pentru două râuri vecine (lunca Argeş-Sabar). La sud-vest de Argeş, câmpia se înalţă mai mult faţă de văile care o drenează, urmând o înclinare nord-vest – sud-est, relativ similară cu cea a piemontului pe care de fapt câmpia îl continuă; este o porţiune din Câmpia Găvanu – Burdea.
Hidrografie
Apele de suprafaţă

Reţeaua hidrologică din judeţul Dâmboviţa aparţine la două sisteme hidrografice distincte: cel al Ialomiţei, în jumătatea de nord-est, şi cel al Argeşului în jumătatea de sud-vest. Densitatea reţelei de râuri variază între 0,5 şi 0,8 km/km2 în zona montană, între 0,3 şi 0,5 km/km2 în zona subcarpatică şi între 0,3 şi 0,4 Km/Km2 în zona joasă. Râul Ialomiţa izvorăşte de pe versantul sudic al masivului Bucegi şi părăseşte teritoriul judeţului în amonte de confluenţa cu râul Cricovul Dulce, având o suprafaţă de bazin de 1208 km2 şi o lungime de 132 km. Panta medie a râului pe teritoriul judeţului este de l7,5%. Râul Argeş, ale cărui izvoare se găsesc pe versanţii sudici ai Munţilor Făgăraş, străbate judeţul pe o lungime de 47 km, la intrarea în judeţ având o suprafaţă de bazin de 3590 km2 şi o lungime de 130 km, iar la ieşirea din judeţ o suprafaţă de 3740 km2 şi respectiv lungimea de 177 km. Panta medie a râului pe sectorul aferent judeţului este de l,65 %. Cel mai important afluent al Argeşului este Dâmboviţa care are la intrarea în judeţ o suprafaţă de bazin de 636 km2 şi o lungime de 67 km, iar la ieşire o suprafaţă de bazin de 1120 km2 şi o lungime de 157 km, confluenţa cu Argeşul fiind însă în afara judeţului Dâmboviţa. Interfluviul dintre Dâmboviţa şi Ialomiţa este drenat, în zona de câmpie de Colentina şi Ilfov, afluenţi ai Dâmboviţe,i cu care se uneşte în judeţul Giurgiu. Un alt afluent important al râului Argeş este Sabarul, care îşi culege apele de pe teritoriul judeţului Dâmboviţa şi pe care îl părăseşte în apropierea comunei Potlogi, unde are o suprafaţă de bazin de 740 km2 şi o lungime de 65 km. Partea de sud-vest a judeţului este drenată de râurile din zona superioară a bazinului Neajlov, afluent al Argeşului, cu care confluenţează în judeţul Giurgiu. Debitele medii multianuale specifice variază pe teritoriul judeţului între 20 l/s*km2 în zona înaltă a Munţilor Bucegi şi 5 l/s*km2, în zona de câmpie din sud. Debitul mediu multianual al Ialomiţei la Băleni, situat imediat în amonte de confluenţa cu Cricovul Dulce, este de 10,1 m3/s, al Argeşului, la intrarea în judeţ, de 39,5 m3/s - debit care variază nesemnificativ până la ieşire - al Dâmboviţei, la intrarea în judeţ de, 10,1 m3/s, iar la ieşire de 11,8 m3/s. Pe râurile ale căror bazine de recepţie se află integral sau în majoritate în zona înaltă, cum ar fi de exemplu Ialomiţa la staţia hidrologică Moroeni şi Dâmboviţa la staţia hidrologică Malu cu Flori, volumele maxime de apă pe anotimpuri se scurg obişnuit primăvara (aprilie-iunie), iar cele minime în iarna (decembrie-februarie) reprezentând în medie cca. 40-50 % şi, respectiv 10-15 % din cele anuale. Lacurile sunt relativ slab reprezentate pe teritoriul judeţului Dâmboviţa. În câmpie, sunt amenajate o serie de iazuri şi heleştee (Nucet, Comişani, Bungetu, Băleni) de importanţă locală. În bazinul superior al Ialomiţei, în amonte de Cheile Orzei, se află lacurile de acumulare Bolboci şi Scropoasa, care deservesc uzinele hidrocentralelor de la Doiceşti si Moreni. În zona Pucioasa există un lac de acumulare, având în aval o păstrăvărie şi funcţie turistică.
Apele subterane

Rezervele de ape subterane din cuprinsul judeţului Dâmboviţa depind de gradul de permeabilitate, cât şi de grosimea şi extensiunea rocilor care le înmagazinează. Astfel, rocile compacte din zona montană sunt în general impermeabile pentru o bună parte a munţilor Leaota şi Bucegi. Totuşi, abundenţa şi permanenţa izvoarelor dovedeşte existenţa apelor freatice, dar acestea sunt acumulate în depozitele de pantă şi de la baza versanţilor. O situaţie mai aparte prezintă conglomeratele din sinclinalul Bucegilor, care au un grad de permeabilitate mai mare faţa de depozitele constituente din jur, dar nu dau izvoare cu un debit prea mare. În zona de munte nu putem vorbi de prezenţa stratelor acvifere de adâncime. Depozitele constituente din zona subcarpatică au diferite grade de permeabilitate, în funcţie de natura lor. Există strate acvifere locale în depozitele de pietrişuri, nisipuri şi argile din formaţiunile pliocene şi pleistocene inferioare. Trebuie să remarcăm faptul că prin infiltrarea apelor superficiale în depozitele mio-pliocene, acestea suferă de cele mai multe ori un proces de mineralizare accentuată şi apar, sau sunt întâlnite în foraje, ca ape minerale cu importanţă mare pentru economia judeţului. Interfluviul dintre Dâmboviţa şi Argeş, exceptând luncile celor două râuri, este alcătuit din depozite de pietrişuri şi nisipuri cu o permeabilitate bună. În colţul sud-vestic al judeţului, la sud de lunca Argeşului, în sectorul aferent Câmpiei Găvanu-Burdea, apele freatice au condiţii foarte bune de înmagazinare, pietrişurile şi nisipurile stratelor de Frăteşti fiind prezente la o mică adâncime sub cuvertura de loess. Aceleaşi depozite cu o granulometrie foarte favorabilă infiltraţiei şi deci cu un orizont freatic foarte bine dezvoltat se întâlnesc şi în luncile Argeşului şi Dâmboviţei pe întregul traseu din judeţ şi de pe valea Ialomiţei în avale de Pucioasa.
Clima
Unităţile climatice

Teritoriul judeţului Dâmboviţa aparţine în proporţie de cca. 80 % sectorului cu climă continentală (50% ţinutului climatic al Câmpiei Române şi 30 % ţinutului climatic al Subcarpaţilor) şi în proporţie de cca. 20 % sectorului cu climă continental-moderetă (ţinuturilor climatice ale munţilor mijlocii şi înalţi).
Regimul climatic general

Ţinutul cu clima de câmpie se caracterizează prin veri foarte calde, cu precipitaţii moderate şi ierni nu prea reci, cu viscole rare şi intervale de încălzire frecvente, care duc la topirea stratului de zăpadă. Pentru sectorul cu clima continental-moderată sunt caracteristice verile răcoroase, cu precipitaţii abundente şi ierni foarte reci, cu viscole frecvente şi strat de zăpadă stabil pe o perioadă îndelungată. Ţinutul Subcarpaţilor reprezintă caracteristici climatice intermediare.
Temperatura aerului

Temperatura aerului variază în limite largi din cauza diferenţelor mari de altitudine a reliefului. Mediile anuale depăşesc 10°C în ţinutul de câmpie (10,1°C la Titu şi Găeşti), coboară până sub 9°C în ţinutul Subcarpaţilor şi variază între 6 şi 0°C în sectorul montan. Pe culmile cele mai înalte devin negative, coborând chiar sub -2°C (-2,6°C pe vîrful Omu). Mediile lunii celei mai calde, iulie, scad treptat de la câmpie (21,7°C la Titu şi Găeşti) către deal (21°C la Târgovişte) şi munte (cca .5 - 6°C) pe culmile montane cele mai înalte). Mediile lunii celei mai reci, ianuarie, sunt ceva mai coborâte în câmpie (-2,9°C la Titu şi -3,2°C la Găeşti) comparativ cu zona de dealuri (-2,3°C la Târgovişte), din cauza frecventelor inversiuni termice care se dezvoltă în partea cea mai joasă a judeţului. Începând de la cca. 500 m în sus, mediile lunii ianuarie scad, paralel cu creşterea altitudinii, până la valori sub -10°C. Pe culmile montane cele mai înalte, mediile lunare cele mai mici se înregistrează în februarie când ating chiar -11°C. Maximele absolute înregistrate până în prezent au depăşit 40°C, în zonele de câmpie şi de dealuri (40,4°C la Târgovişte în ziua de 20 august 1946) şi 22-25°C în sectorul montan. Minimele absolute au coborât sub -30°C în zona de câmpie (-31°C la Găeşti în ziua de 24 ianuarie 1907) sub -28°C, în zona deluroasă (-28,3°C la Târgovişte în ziua de 25 ianuarie 1942) şi până la -38°C pe culmile montane cele mai înalte. Numărul mediu anual al zilelor de îngheţ depăşeşte 100 la câmpie, 110 în zona de dealuri (111,3 la Târgovişte) şi 260 pe culmile cele mai înalte ale munţilor.
Precipitaţiile atmosferice

Precipitaţiile cresc substanţial odată cu altitudinea. Cantităţile medii anuale totalizează 512,1 mm la Potlogi, 500 mm la Târgovişte şi peste 1300 mm pe culmile montane cele mai înalte. Cantitaţile medii lunare cele mai mari se înregistrează în iunie şi sunt de 80,1 mm la Dâmboviţa, 85,l mm la Titu, 83,1 mm la Târgovişte şi 170 mm pe munţii cei mai înalţi. Cantităţile medii lunare cele mai mici cad în februarie la câmpie (28,2 mm la Potlogi şi 30,3 mm la Titu) şi deal (22,1 mm pe culmile cele mai înalte). Cantităţile maxime căzute în 24 de ore au atins 95,6 mm la Titu (3 iulie 1939), 103,8 mm la Potlogi (20 iulie 1949), 135 mm la Găeşti (13 iulie 1941), 190 mm la Bilciureşti (29 iunie 1928), 155,6 mm la Târgovişte (1 iulie 1924) şi peste 110 mm pe munţii înalţi.
Stratul de zapadă

Stratul de zăpadă prezintă o discontinuitate accentuată în partea joasă a judeţului şi o mare stabilitate în cea înaltă. Durata medie anuală este mai mică de 50 zile la câmpie şi mai mare de 215 zile pe culmile montane cele mai înalte. Grosimile medii decadale ating în ianuarie şi februarie la câmpie valori de până la l0 - 15 cm, iar în ianuarie–martie, la munte valori de până la 30 - 50cm.